La Timișoara se desfășoară, zilele acestea, Simpozionul internațional „Identitatea culturală a tuturor românilor”, informează TRINITAS TV. Evenimentul este organizat de Asociațiile „Astra Română” pentru Banat-Porțile de Fier și „Românii de Pretutindeni”, în colaborare cu Mitropolia Banatului și alte instituții din județul Timiș. În cadrul simpozionului vor fi dezbătute două teme: „Vestigiile patrimoniale daco-romane din perioada libertății sub turci” și „Monumentele Istorice și Religioase la românii din Timoc-Serbia, Bulgaria și Aromâni”.
„Sunt prezentate date foarte interesante legate de viața de zi cu zi și de problemele concrete cu care se confruntă frații noștri români astăzi în Serbia, dar și în Bulgaria. Toți cei ce au luat cuvântul până acum au reliefat rolul pe care îl are Biserica Ortodoxă Română în viața fraților noștri din afara granițelor țării”, a spus Pr. Ionel Popescu, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Simpozionul este găzduit de „Liceul Emanuil Ungureanu” din Timișoara.





