Credincioșii Parohiei Timișoara Nord, din cadrul Protopopiatului Timișoara I, împreună cu părintele paroh Nicolae Belean, studenții și conducerea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB), au sărbătorit luni, 6 decembrie, praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, în noua biserică ridicată în campusul universității.
Prima slujbă în biserica din campusul USAMVB Timișoara a fost săvârșită luni, 6 decembrie. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, părintele Ionel Popescu, vicar administrativ al arhiepiscopiei, alături de părintele paroh Nicolae Belean, au săvârșit întâia Sfântă Liturghie în noul lăcaș de cult, ce va fi închinat Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. La slujbă, au participat numeroși enoriași, precum și membrii conducerii USAMVB Timișoara, care au fost alături de părintele paroh în toate demersurile ridicării acestei biserici. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei Ghiroda Veche, din cadrul Protopopiatului Timișoara II.
În cuvântul rostit cu acest prilej, pr. Nicolae Belean a subliniat importanța Bisericii în viața fiecărui creștin. ‘Biserica ne poartă pe valurile vieții, ne adună pe toți laolaltă în comuniune unii cu alții, spunându-ne mereu cuvintele Mântuitorului ‘Nu vă temeți, Eu sunt cu voi!’. Toți cei din Biserică simt astfel mângâiere, pace, liniște, mulțumire, fiind îndemnați la dragoste frățească și fapte bune. Biserica ne călăuzește pașii de la naștere până la mormânt. Iată așadar care este rostul Casei lui Dumnezeu, care stă în centrul vieții noastre religioase. De aici, se revarsă peste noi toate darurile lui Dumnezeu, pe care le înmulțim fiecare dintre noi, prin rugăciunile și faptele noastre bune a unora față de alții’, a spus părintele Nicolae Belean, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Banat.
La final, părintele paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae, care a binecuvântat înființarea noii parohii Timișoara Nord și ridicarea unei noi biserici în oraș, și Preasfințitului Paisie Lugojanul, absolvent al acestui așezământ universitar, care s-a implicat în demersurile legate de începutul realizării acestui deziderat. De asemenea, a mulțumit domnului prof. univ. dr. Alexandru Moisuc, rector al USAMVB Timișoara, pentru inițiativa ridicării unei biserici într-un campus universitar, domnului prof. univ. dr. Aurel Lăzureanu, decanul Facultății de Horticultură și Silvicultură, care a avut o importanță majoră în aceste demersuri, și tuturor celor care au contribuit prin donațiile lor și eforturile depuse la ridicarea acestui sfânt lăcaș, închinat Sfântului Nicolae.
Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a pus piatra de temelie pentru biserica cu hramul ‘Sfântul Ierarh Nicolae’, la 2 mai 2007.
Pr. conf. univ. dr. Nicolae Belean, parohul bisericii, este titular al Catedrei de muzică bisericească și ritual la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, din anul 1995.





