Acțiune caritabilă pentru refugiați în Arhiepiscopia Bucureștilor

La sediul Sectorului Social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost organizată astăzi, 22 decembrie, o acțiune intitulată „Sărbători de iarnă la români”, informează TRINITAS TV. Cei 100 de refugiați au participat la un scurt concert de colinde susținut de Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților” și Corala preoților de caritate din București. La final, cu toții au primit pachete cu alimente.

„Persoanele provin de la Căminul de refugiați din Cartierul Baicului. Scopul acestei acțiuni a fost, pe de o parte, familiarizarea acestor persoane cu tradițiile și obiceiurile românești legate de sărbătoarea Crăciunului, lucru absolut necesar cu atât mai mult cu cât cei mai mulți dintre ei provin din spații culturale geografice foarte îndepărtate de țara noastră. Pe de altă parte, s-au oferit pachete cadou care au constat în alimente de bază. Nu este ușor să ai acest statut de refugiat într-o țară ca România care se confruntă cu probleme sociale grave și ne-am gândit la această acțiune ca un punct de plecare pentru alte acțiuni viitoare”, a spus Pr. Cons. Viorel Ionuț Iordăchescu de la Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Refugiații provin din 30 de țări. Acțiunea de a fost organizată de Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în colaborare cu Asociația Ortodoxă Coptă „Sfântul Mina”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…