Liturghie arhierească în cea mai nouă parohie din Episcopia Oradiei

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, duminică, 19 decembrie, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în parohia Palota, cea mai tânără parohie din Eparhie. Comunitatea ortodoxă din satul Palota este alcătuită din 40 de familii, iar odată cu extinderea zonei metropolitane a Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie a avut inițiativa de a înființa aici o nouă parohie.

Preasfințitul Sofronie a fost primit cu multă căldură sufletească și emoție sfântă de către comunitatea ortodoxă din Palota. După citirea pericopei evanghelice de la Matei, Preasfinția Sa a tâlcuit textul acesteia, care a prezentat genealogia Mântuitorului: „În pericopa evanghelică de astăzi, Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne prezintă genealogia după trup, până la Nașterea lui Iisus Hristos, pe linie paternă, pe linia lui Iosif, care era din același neam, al lui David, cu Maria, logodnica sa. Ca să nu fie nici un dubiu că ea este Născătoare de Dumnezeu și că Mântuitorul S-a născut din Duhul Sfânt, evanghelistul, după ce enumeră genealogia până la Iosif, arată că, de fapt, nu Iosif este tatăl Mântuitorului Iisus Hristos”.

„Iosif înspăimântat de faptul că logodnica sa era însărcinată, voia să o lase în ascuns, dar primește în vis poruncă de la înger ca să nu facă așa pentru că Cel zămislit este de la Duhul Sfânt. Și cine poate fi de la Duhul Sfânt decât numai cine este de o ființă cu Duhul Sfânt, Fiul Tatălui, Care se face om prin lucrarea Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, aflăm că Cel Care se naște din Fecioara Maria este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, adică o singură persoană care poartă două firi: dumnezeiască și omenească”, a mai spus Preasfinția Sa, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.

Ca un semn de prețuire pentru jertfa depusă până acum, dar și ca un imbold, pentru a continua mai departe, cu aceeași râvnă, și de a duce la bun sfârșit lucrarea de construire a unei noi biserici la Palota, în cadrul sfintei slujbe, Preasfințitul Sofronie a hirotesit pe părintele paroh Cosmin Laviniu Lascu întru sachelar.

La final, părintele Cosmin a adus mulțumire tuturor celor care l-au ajutat și i-au fost alături la acest început de drum.

În cuvântul festiv rostit la încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul Oradiei a subliniat importanța și necesitatea construirii unei biserici ortodoxe în această localitate, un sat în care populația românească este în minoritate și care are nevoie de un lăcaș de cult unde să se poată închina. Preasfințitul Sofronie a adus mulțumire oficialităților locale pentru tot sprijunul dat părintelui și comunității de aici, care avea nevoie de această înnoire. De asemenea, a adus cuvinte de încurajare și îmbărbătare pentru credincioșii din Palota în frumoasa lucrare ce urmează să o împlinească, „pentru că în vreme de criză să pornești la drum cu construirea unei noi biserici nu înseamnă sfidare, ci înseamnă încredere că toate suferințele sunt trecătoare, că nimic din ceea ce se întâmplă nu este fără îngăduința lui Dumnezeu”.

Parohia a fost înființată în data de 16 martie a anului curent, iar preot paroh a fost numit tânărul părinte Cosmin Laviniu Lascu, care, deși la începutul misiunii preoțești, a reușit să-i cheme și să-i adune pe credincioși cu dragostea de părinte și să-i mobilizeze în așa fel încât, într-un timp foarte scurt, s-a obținut o casă în Palota pentru săvârșirea sfintelor slujbe. Casa a fost amenajată în paraclis, fiind împodobită și înzestrată cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe. Cu binecuvântarea Ierarhului locului, slujba de sfințire și inaugurare a paraclisului a fost săvârșită în data de 20 noiembrie 2010, de un sobor de 15 preoți. Prima Sfântă Liturghie s-a oficiat în data de 21 noiembrie, dată care a coincis, de fapt, și cu hramul viitoarei biserici, „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Lăcașul de rugăciune este format din trei încăperi, respectiv două camere și un coridor, măsurând în total 60 de metri pătrați.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…