Lăcașul a fost ridicat în 1584 de domnitorul Petru Cercel, alături de vechea curte domnească din vremea lui Mircea cel Bătrân. Poartă hramul Adormirii Maicii Domnului și a fost realizată din punct de vedere arhitectonic în formă de cruce greacă înscrisă, parcă vrând să copieze modelul Bisericii ‘Sf. Nicolae Domnesc’ din prima capitală a Țării Românești.
Ca elemente de noutate, deasupra pronaosului i s-au adăugat două turle și un exonartex, iar în dreptul naosului, un culoar, astfel încât domnitorul intra în lăcaș direct din palatul domnesc. Constantin Brâncoveanu a fost cel care a pictat-o a doua oară, ca formă de legitimare de la predecesorii săi.
În timpul războaielor din secolul al XVIII-lea a fost incendiată, apoi reparată, dar cutremurul din 1802, urmat de un incendiu, a afectat-o profund. La începutul secolului al XX-lea, biserica se afla aproape în stare de ruină. Prin hotărârea Comisiei Monumentelor Istorice, între 1907 și 1910 a fost refăcută după proiectul arhitectului Nicolae Ghika-Budești.
Acesta i-a refăcut turlele cu acoperișul rotund, iar fațadele au fost tencuite, după cum se poate vedea în fotografia de epocă. În prezent, acestea sunt modificate de la restaurarea postbelică, potrivit arhitecturii de secol XVI.
