Ținutul Olteniei, izvorul tradițiilor și obiceiurilor de Crăciun

Sărbătoarea Nașterii Domnului este momentul dezvăluirii unor reminiscențe ale tradițiilor și obiceiurilor, respectate cu sfințenie în Oltenia de altădată. Datinile și obiceiurile populare abundă la sfârșitul lunii decembrie, trecând pragul Anului Nou, până aproape de Bobotează și praznicul Sfântului Ioan Botezătorul. În cele ce urmează vă prezentăm câteva datini de Crăciun prezentate într-un articol publicat în ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Oltenia, publicat în data de 28 decembrie 2010:

Rătăcind pe cărările aducerii-aminte, ne trec pe dinainte crâmpeie din minunata copilărie, cu mirosul aromat al cozonacilor, al cetinii de brad, sub lumina licărind a făcliei de ceară. La geam se aud urările colindătorilor, vestind nașterea Pruncului Iisus în ieslea din Betleem. Toate aceste obiceiuri și tradiții îi strâng laolaltă pe cei mari și pe cei mici, în prag de sfântă și binecuvântată sărbătoare: Nașterea Domnului.

Sărbătorile Crăciunului se întind între 24 decembrie și 7 ianuarie, având un repertoriu bogat: colindele propriu-zise, colindele de copii (urările de belșug și recoltă bogată) cu plugușorul și cu buhaiul, urarea cu sorcova, zorile (urare făcută în zorii zilei de Crăciun și Anul Nou), jocurile cu măști, cântecele de stea, irozii, precum și alte obiceiuri prilejuite de tăiatul porcului, datul la grindă sau alungarea duhurilor rele în anul următor.

Reînvierea obiceiului străvechi al colindelor

Din Bucovina și până în Oltenia, din Dobrogea și până în Banat, obiceiul popular al colindelor trăiește intens chiar și astăzi. Din Ajunul Crăciunului și până în ziua de Anul Nou, colindătorii pornesc în alai, oprindu-se la casele oamenilor pentru a le vesti Nașterea Domnului și a le face urări de sănătate și belșug. În Oltenia, în majoritatea regiunilor, colindatul tradițional se exercită prin intermediul unui grup, denumit frecvent ‘ceată’. Cetele se diferențiază în raport de componența și modul lor de organizare: ceata tinerilor necăsătoriți, ceata alcătuită din flăcăi și maturi, ceata feminină. Cea mai cunoscută și bine structurată este ceata flăcăilor.

Colindatul se face în Ajunul Crăciunului, seara. În general, cetele sunt formate din copii de la 6 până la 15 ani, majoritatea băieți (în tradiția oltenească, fetele merg mai rar la colindat). Aceștia nu au urări lungi și, de obicei, colindă ‘cu Steaua’ sau cu ‘Moș Ajunul’. De la gazde primesc bani și colindeți: covrigi, colăcei, mere, nuci, iar uneori și un păhărel de vin. Adesea, băieții poartă cu ei o sticluță cu parfum (sau făină de grâu) și stropesc fata cu care și-ar dori să fie tot anul următor. În dimineața de Crăciun, umblă cu colindatul copiii mai mici.

În spațiul etnografic oltenesc, în fiecare gospodărie se pregătesc ‘colindele’ – niște bețe de alun curățate de coajă. Acestea se taie înainte de Ignat, se pun la uscat până în seara zilei de Ajun (23 decembrie) și se ornamentează prin afumare cu romburi albe și negre, dispuse alternativ. Ele reprezintă opoziția dintre lumină și întuneric, viață și moarte. Seara, femeia aprinde atâtea lumânări câte ‘colinde’ are și tot atâția colaci sunt pregătiți. În dimineața zilei de Ajun, ‘colindele’ se înfig în morminte de către copii, ca liant între ‘lumea cu dor’ și cea ‘fără dor’.

Obiceiuri din bătrâni, neștirbite de modernitate

Tradiția românească nealterată se mai păstrează în multe regiuni ale Olteniei. Astfel, porcul este sacrificat cu câteva zile înaintea Crăciunului, mai precis de Ignat, în 20 decembrie. Încă de dimineață, sătenii își pregătesc cele necesare pentru tăierea și pregătirea preparatelor din carne de porc. Deși e agitație mare, cei mai fericiți sunt copiii, căci ei vor fi urcați pe porcul gata pârlit și curățat, pentru a fi voioși tot anul. În unele sate, ei sunt însemnați pe frunte cu sângele animalului, în semnul crucii, pentru a fi feriți de boli de-a lungul anului următor. Chiar înainte de a se începe lucrul, animalul sacrificat este însemnat cu o tăietură în formă de cruce la frunte și pe spate, zicându-se: ‘În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!’. Preparatele din carne de porc cunosc o mare diversitate de la o zonă la alta, atât ca denumire, dar și ca mod de preparare.

În multe sate românești, în seara de Crăciun se ung cu usturoi vitele și grajdurile, pentru a le feri de duhurile necurate. Usturoiul se pune între coarne, pe frunte, pe spate, făcându­li­se vitelor semnul sfintei cruci. În dimineața de Crăciun e bine să ne spălăm pe față cu apă curgătoare, în care punem și o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curați ca argintul, feriți de bube și beteșuguri.

Femeia care face colacii pentru Crăciun se duce în grădină cu mâinile pline de aluat și zice către fiecare pom așa: ‘Măr (păr, prun etc.), astfel de rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele’. După ce au fost pregătiți, colacii se împart în dimineața zilei de Crăciun, înainte de plecarea la biserică. Cea mai vârstnică din casă ia un colac, o lumânare și o ‘colindă’, zahăr, bomboane, nuci și dă de pomană membrilor familiei, numind câte un înaintaș trecut la Domnul. Apoi, cei mici pleacă la colindat, iar cei mari, la biserică. Fiind mare sărbătoare de Crăciun, în anumite localități, vinul nu se bea cu orice pahar, ci cu ‘paharul de zile mari’. Este de reperat expresia derivată din obicei: ‘Dați-mi paharul Crăciunului’. Acest pahar se dă mai întâi preotului când vine cu Crăciunul (icoana Nașterii Domnului), apoi beau și oaspeții. Paharul este ornamentat cu desene, reprezentând pâinea și vița-de-vie.

Obiceiuri de Anul Nou în Oltenia

În Ajunul Anului Nou, se strâng cete de copii care merg cu Plugușorul. Ei urează un An Nou cu belșug în case: ‘Iarna grea, omătul mare/ Semne bune anul are,/ Semne bune de belșug/ Pentru brazda de sub plug’. În Plugușor, aratul înseamnă răspândirea Cuvântului lui Hristos. Ceata, formată numai din băieți, are în dotare clopote, bici, buhai. O secvență aparte în desfășurarea Plugușorului o reprezintă însămânțarea, simbol al parabolei Semănătorului. Un alt obicei înrădăcinat în Oltenia, la 1 ianuarie, este primirea nepoților la moașă și datul la grindă. Moașa pune bani într-un colac sau covrig împletit, apoi, cu covrigul pe cap, ridică de trei ori pruncul spre răsărit, cu urări de sănătate și belșug. Copiii mai măricei cântă ‘Sorcova’, primind apoi răsplata cuvenită. Să amintim și alte tradiții frumoase care au pătruns în spațiul românesc și care fac deliciu mai ales copiilor: decorarea bradului sau venirea lui Moș Crăciun la copiii cuminți. Se spune că, pe vremuri, oamenii făceau multe răutăți pentru că-L uitaseră pe Dumnezeu. Pentru a-i scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele și celelalte tradiții ca, în fiecare an, de Crăciun, numele cel sfânt al Domnului să ajungă la urechile oamenilor și astfel să uite de răutăți.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…