Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 6 ianuarie, Botezul Domnului. Sărbătoarea amintește de botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos și de recunoașterea Lui ca Mesia de către Sfântul Ioan Botezătorul.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, împreună cu Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfântei Evanghelii, Preafericirea Sa a evidențiat importanța sărbătorii Botezului Domnului, arătând că Botezul Mântuitorului este temelia Botezului creștin, prin care se iartă păcatele și prin care omul învie sufletește și devine fiu al lui Dumnezeu.
„Botezul este începutul vieții veșnice ca legătură de viață și de iubire a noastră cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Noi eram copii când am fost botezați, dar acum fiind maturi, în fiecare an sărbătoarea Botezului Domnului este o sărbătoare de reînnoire a botezului nostru, cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului ‘Botezul Domnului este reînnoit prin sărbătoarea Botezului Domnului, dar se reînnoiește și harul de la botezul nostru’. Părintele Stăniloae spune ‘A fi botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh înseamnă a fi cufundat în iubirea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh’. De aici de pe pământ începe viața noastră cea cerească ca iubire a Preasfintei Treimi arătată nouă și ca pregătire a noastră de a intra în Împărăția Preasfintei Treimi”, a spus Preafericirea Sa.
Tot astăzi, în jurul orei 11: 45, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Sfințirea cea mare a apei, în fața Reședinței patriarhale, împreună cu Episcopii Vicari Patriarhali, și soborul de preoți și diaconi ai Catedralei , în prezența a peste 3000 de credincioși.





