Sărbătoarea Bobotezei în Țările Române avea tradiții aparte încă din perioada domnitorilor Matei Basarab (1632-1654) al Țării Românești și Vasile Lupu (1634-1653) al Moldovei, după cum aflăm dintr-un articol publicat în ‘Ziarul Lumina’. Observăm că obiceiuri ca umblatul preoților ‘cu ajunul’ pentru binecuvântarea caselor, sfințirea Apei celei Mari pe malul unei ape curgătoare, aruncarea crucii în apă pentru a fi recuperată de copii și binecuvântarea cailor numără sute de ani în țara noastră.
Un tablou al ceremonialului creștin dedicat Botezului Domnului la Curtea Domnească ne-a rămas din scrierile istoricului Nicolae Iorga: ‘De Bobotează, Vodă iese la gârlă, cu tot alaiul.’ Atât în Moldova, cât și în Țara Românească, sărbătoarea începea încă din ziua de ajun, când domnitorul primea la Curte pe clericii ce urmau să slujească la praznicul împărătesc de a doua zi: ‘Încă din ajun însă, el a primit trimiși ai clerului din tot cuprinsul domniei sale: e rândul lor să facă daruri, și cei de la țară, cei de la mănăstirile și schiturile din munte vin cu vânături, cu lăptării proaspete și cu păstrăvi. Părinții se învrednicesc să schimbe câteva vorbe cu stăpânul, dar ei nu pot fi primiți la cinstea cu cofeturi, cafea și vutcă, fiind numai smerite fețe bisericești. După slujba la biserică, acești oaspeți ai Bobotezei sunt primiți în spătărie, unde cântă psalții prelung imnuri bisericești.’
‘Serbarea Bobotezei are un caracter de albă fericire curată’
Nicolae Iorga scrie că, ‘de Bobotează, Vodă iese la gârlă, cu tot alaiul’. Tabloul ceremonialului dedicat Botezului Domnului la Curtea Domnească descrie ziua praznicului, când întreaga familie domnească însoțită de protipendada boierească asistă la slujba săvârșită de mitropolit: ‘A doua zi, la slujbă, iată și doamna lângă soțul ei, iată domnițele și beizadelele între lumânările lungi, grele ale Bobotezei. Numai la această sărbătoare se mai văd, în acest timp de orientalism bănuitor, zăvorât, soția și fetele acelui după voia căruia se mișcă orice în țară. Începută cu sosirea în rădvane vechi a bătrânilor stareți, urmând cu această frumoasă petrecere patriarhală, în care femeilor li se îngăduie să se închine lui Dumnezeu în același timp și în același loc cu bărbații, mântuită, cum vom vedea, cu binecuvântarea cailor, serbarea Bobotezei are un caracter de albă fericire curată, care lipsește celorlalte. Călugării merg pe la case cu ajunul, de-a valma cu preoții cei mulți la număr ai orașului de reședință.’ Sărbătoarea bisericească devenise prilej de petrecere pentru oamenii de rând: ‘Lăutarii țigani, lăutarii turci chiar, nu lasă auzul să se odihnească o clipă, nu numai ziua, ci și în noaptea dinspre Bobotează, și în aceea a serbării iarăși’.
Țara Românească a lui Matei Basarab
Prezent la Curtea lui Matei Basarab cu prilejul acestei sărbători pe la 1650, patriarhul Macarie al Antiohiei exclama: ‘Mulțimea și bucuria gloatelor în Țara Românească la Bobotează întrece tot ceea ce știu că se petrece la Curțile celor mai mari principi ai creștinătății!’. Diaconul Paul de Alep, însoțitorul patriarhului Macarie, descrie sărbătoarea Bobotezei în cetatea Târgoviștei: ‘Ceremonia se face așa: seara, după rugăciunea asupra apei, clericii își umplu ulcioarele și căldărușele din ea și îmbrăcându-se cu felonul iau crucile în mână și merg mai întâi la palatul Beiului pe care îl stropesc fiecare la rândul său separat și primesc de la el un frumos dar. Apoi merg la Mitropolitul local și de acolo în casele tuturor boierilor și cetățenilor mai avuți pentru a-i stropi. Ei veniră și la Patriarhul nostru, sunând și cântând psalmuri toată noaptea, iar el luă sfiștocul, stropi toată casa în forma crucii, pe el și pe toți cei de față, apoi sărută crucea și le aruncă un dar în vasele lor’. O zi la Curtea lui Matei Basarab începea cu binecuvântarea primită în Biserica Domnească. ‘Trebuie observat că toți boierii cei mari munteni sunt peste măsură de religioși. În toate diminețile de peste an ei se duc la biserica Curții de asistă la rugăciune, după aceea urcă la Bei și formează un Divan pentru sentințe și judecăți, apoi se coboară la Liturghie și nu părăsesc biserica până aproape la amizi, când pleacă la prânz. Acesta e traiul lor în tot cursul anului’, încheie Paul de Alep cronica sa.
Moldova lui Vasile Lupu
Nicolae Iorga descrie, în continuare, slujba sfințirii apei: ‘După ce se mântuie slujba în biserică, vine procesia și sfințirea apei. În Țara Românească, tot alaiul merge până la gârlă, Ialomița în Târgoviște, Dâmbovița în București – odinioară Argeșul la Curtea de Argeș. În Moldova, apa e pusă într-un vas de argint aurit, în curte, dinspre odăile doamnei. Șase sfeșnice de argint ard împrejur; un copil de casă ține în mână al șaptelea. Toată lumea e în picioare; la stânga voievodului e doamna, copiii lor se află la dreapta; cămărașul și boierii, la spatele lor. În strălucirea geroasă a zilei de ianuarie se înalță toate prapurile bisericilor, care se înfrățesc cu steagurile ostașilor. Cădelnița se mișcă de nouă ori înaintea familiei domnești, de trei ori încă înaintea copiilor. Apoi mitropolitul, urmat de episcopi, sfințește apa. Atunci iarăși puștile și tunurile salută, în bucuria obștească. La munteni, copiii se aruncă în gârlă pentru a căuta crucea pe care mitropolitul a lăsat-o din mână.’
Urmează binecuvântarea cailor de luptă – ‘desigur ca în străvechiul Bizanț, a cărui icoană slăbită trăiește încă aici. Un număr de cai cu arșale scumpe, împodobite cu aur și mărgăritare, sunt aduși de oamenii comisului celui mare, în mijlocul uimirii bucuroase a poporului. Un călător a văzut în Moldova, la 1647, douăzeci și patru de cai foarte frumoși pe care mitropolitul îi stropi cu agheazmă. Străinii ce înconjurau pe Mihai Viteazul la 1600 avură prilejul să-l vadă serbând astfel prin stropirea binecuvântătoare a cailor Boboteaza acelui an unic, în Alba Iulia, capitala Ardealului supus românilor.’
‘În strălucirea geroasă a zilei de ianuarie se înalță toate prapurile bisericilor, care se înfrățesc cu steagurile ostașilor. Cădelnița se mișcă de nouă ori înaintea familiei domnești, de trei ori încă înaintea copiilor. Apoi mitropolitul, urmat de episcopi, sfințește apa. Atunci iarăși puștile și tunurile salută, în bucuria obștească. La munteni, copiii se aruncă în gârlă pentru a căuta crucea pe care mitropolitul a lăsat-o din mână.’
Nicolae Iorga
‘Trebuie observat că toți boierii cei mari munteni sunt peste măsură de religioși.
În toate diminețile de peste an ei se duc la biserica Curții de asistă la rugăciune, după aceea urcă la Bei și formează un Divan pentru sentințe și judecăți, apoi se coboară la Liturghie și nu părăsesc biserica până aproape la amizi, când pleacă la prânz.’
Paul de Alep
