Mii de oameni au venit ieri, 6 ianuarie, la Catedrala patriarhală din București pentru a primi binecuvântarea Botezului Domnului și pentru a lua acasă Agheasma Mare. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfințiții Varlaam Ploieșteanul și Ciprian Câmpineanul, Episcopi-vicari patriarhali, și un sobor de preoți și diaconi.
După Liturghie, soborul a mers pe esplanada catedralei, unde a avut loc slujba Aghesmei și a fost binecuvântată mulțimea de oameni. Pentru Bobotează, au fost umplute 12 vase mari cu apă din Fântâna Maicii Domnului, aflată în parcul Reședinței patriarhale.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a tâlcuit credincioșilor înțelesurile pericopei evanghelice citite în ziua Marelui Praznic al Botezului Domnului. Preafericirea Sa a arătat că sunt trei mari adevăruri care se desprind din acestea.
‘În primul rând, smerenia nemărginită a Mântuitorului Iisus Hristos, care, deși este fără de păcat, vine să se boteze cu botezul lui Ioan, care era un botez spre pocăință întru iertarea păcatelor. În al doilea rând, vedem marele adevăr că Iisus din Nazaret nu este un om obișnuit, ci este Dumnezeu-Omul. Vedem mărturisită dumnezeirea Lui de către Dumnezeu Tatăl și de către Duhul Sfânt, care o confirmă. Al treilea mare adevăr pe care ni-l arată Sfintele Evanghelii este iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru oameni și pentru mântuirea lor. Face ca Fiul Său cel veșnic să devină om și să se nască pentru a noastră mântuire, să se boteze pentru a noastră mântuire, să se răstignească, să învieze și să se înalțe la ceruri întru slavă pentru a noastră mântuire’, a arătat Preafericitul Părinte Daniel.
Botezul lui Ioan, a mai arătat Patriarhul României, reprezintă începutul botezului, iar botezul lui Iisus reprezintă desăvârșirea botezului. Botezul creștin dăruiește iertarea păcatelor și pe Duhul Sfânt. Ni se împărtășește nouă iubirea Tatălui către Fiul și iubirea Fiului către Tatăl.
Deși fără de păcat, Mântuitorul se comportă ca și când ar fi un om păcătos pentru a arăta marea Lui smerenie.
Aceasta arată iubirea Lui profundă și în același timp arată înnoirea omului, căci din mândrie și din lăcomie au căzut primii oameni, protopărinții Adam și Eva, a explicat Patriarhul României, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’.
‘Din mândrie și neascultare au voit să fie ca Dumnezeu, dar fără Dumnezeu. Nu cu ajutorul și după voia Lui Dumnezeu. Noul Adam, Iisus Hristos, arată smerenie și ascultare. Arată ascultare de planul lui Dumnezeu Tatăl privind mântuirea lumii’, a arătat în cuvântul său Preafericitul Părinte Daniel.
Al doilea adevăr care reiese din Evanghelia citită de Bobotează ne arată dumnezeirea Mântuitorului, fiindcă Tatăl din ceruri mărturisește aceasta.
Atât glasul Tatălui, cât și porumbelul care a sălășluit deasupra Mântuitorului mărturisesc dumnezeirea lui Iisus Hristos.
‘Porumbelul care a ieșit din corabia lui Noe, care preînchipuia Biserica, arăta că s-a sfârșit potopul. Aici, porumbelul arată că a încetat robia păcatului asupra oamenilor. Pentru că prin Botez se iartă păcatul strămoșesc și păcatele personale și începe o nouă viață, viața în libertatea fiilor lui Dumnezeu după har. Pentru că odată cu iertarea păcatelor se dăruiește și înfierea. Prin botez devenim fii după har al lui Dumnezeu Tatăl în Dumnezeu Fiul prin lucrarea Duhului Sfânt care purcede din Tatăl și se odihnește în Fiul’, a mai arătat Patriarhul României.
A treia învățătură care se desprinde din Evanghelie este iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu față de oameni. Aceasta se vede prin faptul că se deschid cerurile. Aceasta înseamnă că, de acum înainte, fiecărui om care crede în Iisus Hristos i se deschid cerurile și nu mai este rob al păcatului, ci se ridică din păcat și iertat fiind și sfințindu-și viața în comuniune de iubire cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Anul 2011, anul Sfântului Botez
Tot în cuvântul de învățătură ținut ieri, Patriarhul României a amintit că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2011 să fie Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii. De aceea este nevoie să studiem, să citim și să medităm mai mult asupra Sfântului Botez ca mare taină a iubirii Sfintei Treimi pentru noi.
‘În fiecare an, sărbătoarea Botezului Domnului este și o sărbătoare de reînnoire a botezului nostru, cum spune Sfântul Simon al Tesalonicului, care zicând că Botezul Domnului este reînnoit prin sărbătoarea Botezului Domnului, dar se reînnoiește și harul de la botezul nostru. Părintele Stăniloae spune că a fi botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh înseamnă a fi cufundat în iubirea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. De aici, de pe pământ, începe viața noastră cerească, ca iubire a Sfintei Treimi arătate nouă și ca pregătire a noastră de a intra în Împărăția Sfintei Treimi, așa cum ne arată toți sfinții care au luat în serios botezul lor’, a arătat Patriarhul României.
La botezul nostru, noi sau nașii noștri facem și o făgăduință baptismală, aceea de a ne lepăda de satana, de toate lucrurile și de toți slujitorii lui și de a ne uni cu Hristos și de a-I sluji Lui, ca unui Domn și Împărat. Iar prin mirungere primim darurile Sfântului Duh ca pe niște semințe care trebuie cultivate, adică virtuțile. Toți oamenii sunt creați după Chipul lui Dumnezeu, dar la asemănare ajung numai cei care au făcut roditoare darurile primite la botez.
‘Prima minune făcută de Mântuitorul Iisus Hristos este la nunta de la Cana Galileii, unde a prefăcut apa în vin, ca să arate binecuvântarea lui Dumnezeu peste familia creștină care are credință în Dumnezeu. Apele botezului sfințite de Mântuitorul Iisus Hristos se leagă cu apa prefăcută în vin la nunta din Cana Galileii, pentru că toți copiii care se nasc în familie creștină trebuie botezați. Și dacă ei cresc mari arată iubirea lor în familie, în Biserică și în societate’, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Sfințirea cea Mare a apei
După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfințirea cea Mare a apei, în fața Reședinței patriarhale, împreună cu Episcopii-vicari patriarhali Preasfințitul Ciprian Câmpineanul și Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Preafericirea Sa a stropit apoi cu Agheasma Mare sutele de credincioși adunate în curtea Catedralei patriarhale. Patriarhul României a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat că Agheasma Mare, spre deosebire de Agheasma mică, este sfințită printr-o dublă invocare a Duhului Sfânt.
Botezul este lumina vieții creștinului
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mai arătat că această apă sfințită ne aduce aminte de botezul nostru și, în același timp, ne arată destinația sau calea noastră în viață, calea mântuirii. ‘Această apă sfințită este izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, iertare de păcate, vindecare de boli, alungare a demonilor, sfințire și curățire a sufletelor și a trupurilor și pentru orice altă trebuință. Iată de ce apa aceasta, numită Agheasmă Mare, se ia pe nemâncate; astăzi o luăm înainte de masă și opt zile la rând, începând cu ziua de mâine, până în data de 14 ianuarie, numită Odovania sau încheierea timpului sărbătorii Botezului Domnului. De ce opt zile? Pentru că cifra 8 înseamnă veșnicia. Deci, apa aceasta sfințită, care ne aduce aminte de Botezul Domnului și de botezul nostru, ne cheamă la iubire și viață veșnică în lumina Preasfintei Treimi. Această apă se folosește atunci când cineva este bolnav, atunci când cineva nu poate primi Sfânta Împărtășanie, dar duhovnicul îi recomandă să guste din această apă sfințită ca mângâiere și binecuvântare’, a spus Patriarhul României.
Credincioșii au luat la casele lor Agheasma Mare din cele 12 vase și au trăit bucuria de a fi stropiți cu agheasmă de Întâistătătorul Bisericii noastre.





