Procesiune cu moaștele Sfântului Grigorie de Nyssa la Biserica „Domnița Bălașa” din București

La Biserica „Domnița Bălașa” din Capitală va avea loc duminică, 9 ianuarie, pe seară, o procesiune cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie de Nyssa, sărbătorit luni, 10 ianuarie, de credincioșii ortodocși.

Racla cu sfintele relicve va fi purtată în jurul bisericii imediat după slujba Vecerniei unită cu Litia, care va fi oficiată, de la ora 18:00 de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal. Luni, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Grigorie de Nyssa, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar Patriarhal.

Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a trăit în secolul al IV-lea în Cezareea Capadociei și a fost un luptător neîncetat împotriva ereziilor vremii.

„Deși nu s-a remarcat ca un bun administrator în eparhia pe care a condus-o așa cum a fost fratele său, Sfântul Vasile cel Mare, a rămas în istoria Bisericii noastre ca un mare gânditor întru cele ale teologiei, lăsând lucrări remarcabile și pentru care Biserica l-a trecut în ceata sfinților, pentru că a fost un apărător al dreptei credințe, într-un context politic și religios foarte greu pentru Biserica noastră în secolul al IV-lea”, a spus Preasfințitul Părinte Ciprian CâmpineanulEpiscop – vicar patriarhal, pentru TRINITAS TV.

Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie au fost aduse la biserica „Domnița Bălașa” din Grecia, în urmă cu 41 de ani, după cum a declarat părintele Matei Zaharia pentru Radio TRINITAS.

‘Din mărturiile domnilor epitropi testamentari au fost primite de familia epitropilor, pentru că, familia Moscu, de fapt, care stă în legătură directă cu familia voievodului martir Brâncoveanu și a Domniței Bălașa, se trăgea din Sparta, din Peloponez. Socrul domnului academician Constantin Bălăceanu Stolnici, Emanoil Hagi Moscu, care a fost epitrop o perioadă îndelungată a acestui așezământ, împreună cu Constantin Sturdza cu Grigore Brâncoveanu și cu alți mari oameni ai acestei familii, au donat bisericii aceste Sfinte Moaște ale Sfântului Grigore de Nyssa înainte de moarte, prin anii 1970 […] deși pe aceea raclă sub formă de mască facială, în care erau păstrate aceste Sfinte Moaște, o părticică din partea frontală, probabil, a Sfântului Grigore de Nyssa, poartă inscripționat anul 1792 și acolo spune: „[…] acestea aparțin Sfântului Grigore de Nyssa”, a spus părintele Matei Zaharia, preot slujitor la Biserica „Domnița Bălașa” din Capitală.

În actuala formă, biserica cu hramul „Înalțarea Domnului”,”Domnița Bălașa” din Capitală a fost construită între anii 1881 – 1885.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…