Lăcașuri de cult închinate Sfântului Antonie, în Mitropolia Olteniei

Mănăstirea Cârcea se înscrie în rândul așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Craiovei, puse sub oblăduirea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare. Ieri, în ziua de pomenire a sfântului ocrotitor, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Irineu, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia.

Pe raza județului Dolj, doar trei biserici poartă hramul Sfântului Antonie cel Mare: Catedrala ‘Madona Dudu’ din Craiova, biserica Parohiei Leamna și Mănăstirea Cârcea, care se găsește în vecinătatea localității cu același nume, la numai 5 kilometri de Cetatea Băniei. De asemenea, în Episcopia Severinului și Strehaiei, județul Mehedinți, Sfântul Antonie cel Mare este prăznuit ca ocrotitor al Mănăstirii Vodița, cunoscuta ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Olteniei.

Ctitoria familiei Cristofir

Așezământul monahal de la Cârcea este ctitoria soților Ion Cristofir (mai târziu monahul Ioachim) și a soției sale, călugărită sub numele de Sofronia. Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă în anul 1957. Astăzi este mănăstire de maici, stareță fiind monahia Eleodora Cristofir, fiica ctitorilor.

După Revoluția din 1989, Mitropolia Olteniei a binecuvântat înființarea oficială a mănăstirii, care a fost sfințită în anul 1992 de vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu. De atunci, prin stăruința celor 10 viețuitoare, a fost ridicată o nouă biserică de zid, un corp pentru chilii și o trapeză. Biserica poartă două hramuri: Sfântul Antonie cel Mare și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, iar paraclisul (biserica veche) este închinat Sfintei Treimi. Tradiția spune că pe locul actualei mănăstiri a existat un vechi așezământ monahal de călugări. În apropiere există și astăzi o cruce cu însemnări chirilice, care certifică tradiția monahală a locului. Bătrânii satului vorbesc de asemenea despre ‘fântâna călugărilor’ și despre cimitirul ‘La călugări’, aflat la aproximativ 500 de metri de mănăstire și străjuit de o veche bisericuță.

În Episcopia Severinului și Strehaiei, Sfântul Antonie a fost cinstit în mod deosebit la Mănăstirea Vodița. Așezământul este cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar în județul Mehedinți și totodată prima vatră mănăstirească din țara noastră administrată autonom (salmovlastie), după regulile Bisericii Orientale, stabilite de Sfântul Vasile cel Mare. Așezământul a fost întemeiat în secolul al XIV-lea, pe teritoriul comunei Vârciorova, în apropierea frontierei dintre Imperiul Austro-Ungar și Țara Românească, între anii 1370 și 1372, de Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana.

Mănăstirea cu hramul ‘Sfântul Antonie cel Mare – Cârcea’

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…