Cu prilejul zilei Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie, a avut loc în Piața Civică din Tulcea un ceremonial militar și religios la care au participat autorități civile și militare ale județului Tulcea și numeroși locuitori ai orașului, informează Biroul de Presă al Episcopiei Tulcii.
Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit o slujbă de Te-Deum de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darul unității făcut românilor acum 152 de ani.
După slujbă P.S. sa a rostit un cuvânt duhovnicesc subliniind importanța acestui eveniment pentru viața națiunii române precum și contribuția deosebită a slujitorilor Bisericii străbune la făurirea Unirii Principatelor.
„Să-l rugăm pe Dumnezeu să facă parte de veșnică odihnă făuritorilor și luptătorilor care prin slovă și cuvânt au temeluit Unirea de la 1859, iar nouă celor de astăzi să ne dăruiască puterea de a păstra ca pe lumina ochilor „Unirea în cuget și în simțiri” a tuturor românilor și de a lucra cu spor spre binele pământului strămoșesc și al națiunii noastre” – a încheiat P.S. Sa cuvântul de învățătură.
La sfârșitul ceremoniei toți participanții s-au prins în „Hora Unirii”.





