În sala mare a Palatului arhiepiscopal din Buzău, s-au desfășurat astăzi, 27 ianuarie, lucrările Consiliului și Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, sub președinția Chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie, informează TRINITAS TV. Întrunirea a debutat în Catedrala Arhiepiscopală „Adormirea Maicii Domnului” din oraș cu oficierea unei slujbe de Te Deum.
„S-a activat intens pe tărâm bisericesc-pastoral, pe tărâm cultural, educativ, economic și în mod deosebit pe tărâm social. În același timp, astăzi vom face noi propuneri pentru a intensifica lucrarea noastră arhiepiscopală în domeniile pe care le-am amintit și desigur vom lua și hotărârea de a fi mai râvnitori”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
În cadrul ședinței Consiliului Eparhial s-a dat citire Rapoartelor generale redactate de sectoarele administrației arhiepiscopale iar apoi, în cadrul Adunării, au fost prezentate Referatele întocmite de comisiile de resort pe marginea fiecărui raport în parte.
La întrunire au participat reprezentanții aleși ai circumscripțiilor electorale bisericești din județele Buzău și Vrancea, fiind invitați să ia parte la lucrări membri din legislatura trecută, inspectorul școlar de Religie și directorul Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău.





