Cerurile Oltului

Născut în ținuturile Vâlcei, Mitropolitul Bartolomeu s-a simțit mereu atras de frumusețea tainică a locurilor formării sale. Unele dintre cele mai frumoase gânduri despre lăcașurile de cult din Oltenia au fost scrise de Bartolomeu Valeriu Anania, pe atunci arhimandrit, în albumul „Cerurile Oltului”, informează TRINITAS TV.

Lucrarea este monumentală ca dimensiuni și impresionantă din punctul de vedere al conținutului. Este concepută sub forma unui dialog interior între două personaje: Valeriu scriitorul și Bartolomeu monahul. Talentul atât de cunoscut al viitorului Mitropolit a făcut ca albumul „Cerurile Oltului” să fie în același timp dens ca informație și plin de farmec.

Albumul poate fi înțeles și ca o declarație publică a autorului, prin care vorbește despre cât de important a fost pentru el mediul monahal, spațiu al reculegerii, al meditației și al rugăciunii. În paginile acestei cărți, Mitropolitul Bartolomeu scrie:

„Viața a fost întotdeauna asemuită cu o mare învăluită de valuri pe care omul e nevoit s-o străbată cum poate. Biserica însa îi oferă șansa unei certitudini, ca o corabie care, cârmuită de Însuși Iisus Hristos, îi poartă pe credincioșii dinăuntru către limanul cel neînviforat”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…