Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Oradea-Podgoria

În Duminica a treizeci și treia după Rusalii, 13 februarie 2011, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită pastorală în cadrul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Oradea-Podgoria, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, diaconul Florin Remus Burlău va fi hirotonit întru preot, pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Orvișele, Protopopiatul Marghita.

Începând din anul 2003, prin hărnicia și jertfelnicia bunilor credincioși ai parohiei, îndrumați de Preacucernicul Părinte paroh Vasile Ovidiu Ungur, care este și inspector eparhial al Episcopiei Oradiei, au fost demarate lucrările de construcție pentru o nouă biserică cu „Sfântul Ierarh Nicolae”, actualmente sfântul lăcaș aflându-se în stadiul pregătirii pentru pictura interioară.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…