În Duminica a 33-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei a poposit în satul Gothatea, parohia Gurasada, Protopopiatul Deva, informează episcopiadevei.ro. Prezența Preasfinției Sale în mijlocul comunității din micuța localitate hunedoreană a avut ca scop pe lângă săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica închinată Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim și oficierea slujbei parastasului la mormântul unui râvnitor creștin al satului trecut la Domnul în urmă cu 40 zile.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Gurie a adresat un cuvânt de întărire sufletească celor prezenți, arătând înțelesurile adânci pe care le descoperă pericopa evanghelică a duminicii de la începutul Triodului, prin prezentarea Pildei Vameșului și a Fariseului. Preasfinția Sa a accentuat importanța smereniei, ca identitate a ortodoxiei, virtute fără de care sufletul creștinului adevărat nu poate afla odihna cea făgăduită de Mântuitorul Hristos, Cel Care prin întreaga Sa existență pământească ne-a învățat valoarea mântuitoare a smereniei pentru sufletul omului credincios.
După săvârșirea lucrării liturgice în biserica de lemn a parohiei, Preasfințitul Gurie a efectuat o vizită și la biserica nouă a satului, biserică ce urmează a fi târnosită în cursul acestui an și care se află în imediata vecinătate a bisericii vechi parohiale.





