Ședință lunară de lucru în Arhiepiscopia Timișoarei

Joi, 24 februarie, s-a întrunit în ședință lunară de lucru Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, sub președinția Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al eparhiei. La această întrunire au fost discutate mai multe aspecte din activitatea eparhială, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

După rostirea rugăciunii ‘Tatăl nostru’, în cadrul întâlnirii au fost discutate probleme curente ale secțiilor administrativ-bisericească, culturală, economică, asistență socială și patrimoniu.

Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului.

De pe ordinea de zi a lucrărilor Consiliului Eparhial, amintim, la Secția administrativ-bisericească, puncte precum prezentarea rezultatului examenului de selecție organizat pentru ocuparea postului vacant de preot la Parohia Timișoara Mehala, Protopopiatul Timișoara I, și completarea Parohiei vacante din Românești aparținând Protopopiatului Făget.

În cadrul aceleiași secții a fost prezentat raportul oficiului protopopesc Timișoara I privind înființarea postului II de preot la Parohia Diniaș și încadrarea licențiatului în teologie Vasile Balogh pe acest post nou-creat. Totodată, a fost prezentată solicitarea Parohiei Timișoara Nord ‘ Sfântul Nicolae’, Protopopiatul Timișoara I, privind înființarea unui post de preot misionar cu atribuții de asistență socială și cu atribuții pe seama Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului și încadrarea licențiatului în teologie Florin Belean pe acest post nou-creat. La Secția administrativ-bisericească, pr. Ionel Popescu, vicar administrativ al arhiepiscopiei, a mai prezentat și o serie de probleme privind mișcarea personalului neclerical.

La Secția culturală au fost expuse informații privind întâlnirea anuală pe țară a membrilor Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) la Timișoara, cât și informații despre conferințele prepascale organizate de Facultatea de Teologie din Timișoara. În același timp, pr. Zaharia Pereș, consilier cultural la Centrul Eparhial, a înaintat propunerea privind organizarea ‘Săptămânii duhovnicești’ în perioada Postului Mare la toate parohiile din cadrul Eparhiei Timișoarei, precum și situația abonamentelor la ‘Ziarul Lumina’ pentru Episcopia Ortodoxă Română din Serbia.

La Secția economică, pr. Valentin Boancheș, consilier economic, a prezentat situația plății impozitului pe salarii, raportul Protopopiatului Sânnicolau Mare referitor la Parohia Lenauheim, solicitarea Mănăstirii Izvorul Miron Românești cu privire la clarificarea situației corpului de clădire din incinta mănăstirii și alte probleme curente ale secției.

După ședința Consiliului Eparhial a avut loc întrunirea Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) din Eparhia Timișoarei. În cadrul acesteia, pr. Nicolae Mircia, membru în comitetul de conducere al CAR, a prezentat darea de seamă pe anul 2010, iar dna Elena Blidaru, contabil CAR, a înfățișat bilanțul și proiectul de buget pe anul în curs.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…