Un grup de elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au participat pe 1 martie 2011 la evenimentul cultural „Un mărtișor pentru marele povestitor Ion Creangă”, după cum a relatat Constantin Ciofu, redactor Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
În cadrul spectacoului, care a avut loc în Sala Teatrului din Dorohoi, elevii seminariști Grierosu Cătălin și Ciurciun Ștefănel au prezentat câte o scrisoare adresată lui Ion Creangă, creații proprii. Au urmat scenetele ‘Păcală’ și ‘Ochiul soacrei’, un pamflet după povestea ‘Soacra cu trei nurori’, în interpretarea elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox Dorohoi: Părău Ilie, Bârsan Romeo, Tănăsuc Constantin, Oresciuc Adrian, Olaru Robert, Lungu Adrian, Chistruga Daniel, Botezatu Iulian, Ciobotariu Alexandru.
Evenimentul a fost coordonat de prof. lb. română, Cristina Ionela Ignat, de la Seminarul Teologic Ortodox Dorohoi.





