În sala de festivități Episcop Elie Miron Cristea a reședinței episcopale din Caransebeș a avut loc în data de joi, 3 martie, un spectacol caritabil. La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Lucian, chiriarhul locului, după cum ne informează TRINITAS TV.
Spectacolul a fost organizat de Centrul de Voluntariat al Episcopiei Caransebeșului din cadrul sectorului social-misionar în colaborare cu elevi ai școlilor din Caransebeș, cu scopul strângerii de fonduri pentru susținerea activității Complexulului de servicii sociale Sf. Vasile cel Mare, din municipu.
Părintele Călin Ianchis din cadrul Sectorul social-misionar al Episcopiei Caransebeșului a subliniat faptul că fondurile colectate în urma acestui spectacol vor fi destinate copiilor aflați în centrul de zi din cadrul Complexului de servicii sociale al Episcopiei.
„Este vorba despre un teatru, Șapte Păcate , pus în scenă în întregime de către voluntarii Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeșului. Profesori și elevi din școlile municipiului Caransebeș împreună au contribuit ca acest spectacol să fie o reușită. Fondurile care s-au colectat aici sunt destinate în întregime copiilor din Centrul de zi din cadrul Complexului de servicii sociale Sfântul Vasile cel Mare al Episcopiei Caransebeșului”, a spus Părintele Călin Ianchis.
Spectacolul a cuprins 10 scenete educative care evidențiază păcate și greșeli cotidiane.
„Prin acțiunea de astăzi am dorit să ajutăm copii de la Centrul de zi. Spectacolul a fost realizat de un grup de 18 voluntari și a avut ca scop sensibilizarea opiniei publice din orașul Caransebeș de a veni în ajutorul copiilor aflați în dificultate și totodată să aducem un plus la acțiunile culturale ale orașului. Fiind la a doua acțiune de acest gen, ne propunem ca și pe mai departe să atragem și alți tineri talentați, să sensibilizăm mai multă lume și să putem organiza acțiuni de mai mare amploare”, a spus prof. organizator, Rada Petrișor.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a acordat diplome și premii în bani voluntarilor și profesorilor organizatori. Episcopia Caransebeșului va mai organiza astfel de acțiuni caritabile și în Postul Mare.





