Elevii Școlii Nr. 175 „Sfântul Nicolae” și ai Școlii Nr. 176 „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București le-au făcut părinților și, în special mamelor, o plăcută surpriză, invitându-i la Centrul Social Cultural ‘Sfântul Calinic’ de la Mănăstirea Cernica, unde le-au oferit mărțișoare, informează „Ziarul Lumina”.
În timp ce părinții s-au bucurat de împrejurimile pitorești pe care le oferă Mănăstirea Cernica, copiii s-au pus temeinic pe treabă și, în mai puțin de două ore, au confecționat felicitări și mărțișoare pe care le-au oferit mamelor, profitând de această săptămână, de început de martie, când ne arătăm, în mod deosebit, prețuirea pe care o avem față de mamele și soțiile noastre. Copiii au dat acestei întâlniri și activităților pe care le-au desfășurat la Cernica și un titlu: ‘Un Mărțișor pentru mama ta!’. Părinții prezenți și-au exprimat certitudinea că cea de-a 100-a aniversare a Zilei Internaționale a Femeii, pe care lumea întreagă o sărbătorește, pe 8 martie, este confirmarea rolului important pe care femeia îl are în lume, cu atât mai mult, cu cât mamele sunt mai apropiate de copii și pot garanta creșterea acestora în duhul Bisericii și al credinței strămoșești.
Educația creștină rodește în sufletele elevilor
După ce au vizitat muzeul mănăstirii, s-au închinat la moaștele Sfântului Ierarh Calinic și ale Sfântului Cuvios Gheorghe și au admirat măreția bisericii ‘Sfântul Nicolae’, dar și vechimea seculară a stejarului ce o străjuiește, elevii celor două școli bucureștene s-au apucat de treabă, iar rezultatele au fost de excepție. S-au întrecut pe ei înșiși, totul a fost joc și voie bună, dar și competiție, căci un juriu format din părinți a avut dificila misiune de a alege cele mai frumoase, originale și bine realizate felicitări-mărțișoare care au fost apoi premiate. După prezentarea de către cele două echipe a unor momente artistice, cu poezii și cântece pe care le-au pregătit special pentru mame, toți copiii au primit daruri, constând în cărți, iconițe cu chipul Sfântului Ierarh Calinic, invitații la teatru, diplome de participare și fructe. Și profesorii îndrumători Doina Mihaela Rogoti, Loredana Ion, Cristina Mîinea și Radu Ungureanu au primit diplome de merit ‘pentru eforturile deosebite în promovarea culturii și educației creștine’ și icoane reprezentându-l pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Atât părinții, profesorii, dar mai ales elevii prezenți au lăsat sec pentru începutul Postului Sfintelor Paști, împreună cu părintele protosinghel Maxim Bădoiu, starețul Mănăstirii Cernica. Obiectivele acestei întâlniri, dintre care amintim promovarea artei și a creației ca mijloc de cunoaștere, relaționare și apropiere între oameni, în cazul nostru, o mai bună comunicare și cunoaștere între familii și copii, dar mai ales întâlnirea într-un mediu spiritual, de pace și înțelegere, și petrecerea câtorva ore în cadrul de liniște și duhovnicie pe care îl oferă Mănăstirea Cernica, dar și antrenarea celor mici într-o muncă de echipă care să îi motiveze, au fost atinse și ne dorim ca astfel de întâlniri să aibă loc cât mai des.





