Prima Duminică a Postului Mare, la Caransebeș

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a oficiat astăzi, 13 martie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramurile „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” și „Învierea Domnului” din Caransebeș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La Sfânta Liturghie au participat elevi și studenți ai celor două instituții teologice de învățământ din Caransebeș precum și numeroși credincioși și credincioase, foarte mulți dintre aceștia împărtășindu-se la momentul potrivit cu Trupul și Sângele Domnului. Părintele consilier cultural Daniel Alic a citit Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, informează episcopiacaransebesului.ro.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Lucian a ținut o scurtă cuvântare: „Am ținut foarte mult ca să încheiem în acest mod prima săptămână din Sfântul și Marele Post, mai ales că prima Duminică este închinată dreptei credințe, este închinată Ortodoxiei. După ce ne-am rugat cu toții în primele patru zile din Postul Mare la Canonul de pocăință și de umilință al Sfântului Andrei Criteanul, după ce foarte mulți credincioși au participat la slujbele de noapte Miezonoptica și Utrenia, slujbe oficiate în catedrala noastră episcopală, după ce ne-am împărtășit cu toții din cuvântul lui Dumnezeu și ne-am hrănit duhovnicește în această etapă, mulți dintre credincioșii noștri s-au împărtășit la finalul acestei perioade la cele trei Liturghii săvârșite: Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite a Sfântului Grigore Dialogul săvârșită vineri după-amiază, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur sâmbătă, și astăzi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Se cuvine să-i mulțumim Bunului Dumnezeu că am parcurs în pace și liniște duhovnicească prima săptămână din Postul Mare, anul mântuirii 2011. Așa cum am ascultat cântările Vecerniei oficiate în această seară, am început săptămâna a doua a Postului Paștilor, se cuvine cu aceeași stare de smerenie, pocăință și umilință să continuăm Postul Mare astfel încât la finalul acestui urcuș spre Înviere să ne putem întâlni și noi asemenea Apostolilor și Mironosițelor, asemenea Mariei Magdalena cu Mântuitorul Iisus Hristos cel mort și înviat a treia zi”.

Duminica Ortodoxiei s-a încheiat cu un concert de muzică bizantină susținut de grupul psaltic „Katharsis” și corul preoților, după cum ne informează TRINITAS TV.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…