La Protopopiatul Hârlău a avut loc astăzi, 14 martie, ședința lunară cu preoții. Dezbaterile s-au axat pe slujba Canonului Mare, ce este oficiată în prima și a cincea săptămână din Postul Sfintelor Paști. Pe ordinea de zi a ședinței au mai fost abordate și alte probleme cu caracter administrativ-bisericesc ale protoieriei.
„Au avut loc discuții după care am rugat preoții parohi să intensifice programul liturgic în perioada Postului Mare. De asemenea, am organizat desfășurarea pelerinajului de Florii de anul acesta”, a spus părintele Nicolae Crăciun, Protopop de Hârlău, după cum informează Radio TRINITAS.





