În Duminica Ortodoxiei, 13 martie 2011, Duminica întâi din Post, comunitatea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica cu Lună, din Oradea s-a bucurat de vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care, împreună cu un sobor de preoți și de diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, prima Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare din Sfântul și Marele Post al Paștilor, după cum ne-a spus Pr. Dr. Ioan Codorean.
Bucuria preoților și a credincioșilor Bisericii cu Lună, și a întregii Eparhii a Oradiei, a fost dublată de aniversarea liturgică a patru ani de la fericitul și binecuvântatul moment al întronizării Preasfințitului Părinte Sofronie în scaunul de Episcop al Oradiei, desfășurat în Duminica Ortodoxiei din anul 2007, în această veche catedrală a Bihorului.
Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea, cunoscută sub denumirea de Biserica cu Lună, constituie un simbol al Ortodoxiei la granița de vest a țării, atât prin dimensiunea sa spiritual-liturgică, cât mi ales prin valoarea sa istorică și culturală. Ea devoalează, pentru cel care intră sub cupola sa de har, memoria duhovnicească și, totodată, istoria neamului românesc din această parte de țară, plămădită din multe încercări. Ortodoxia s-a identificat în cetatea Oradiei, multă vreme, cu Biserica cu Lună. Până în perioada interbelică au existat doar două biserici ortodoxe în Oradea, una dintre ele fiind Biserica cu Lună, care, din anul 1921, devine Catedrală episcopală a reînființatei Episcopii a Oradiei și locul unde își dorm somnul, până la obșteasca Înviere, trei dintre episcopii Oradiei: Roman Ciorogariu, Nicolae Popovici și Vasile Coman. Așadar, o sărbătoare a Ortodoxiei, într-o biserică mărturisitoare seculară a Ortodoxiei.
Slujba Sfintei Liturghii din Duminica Ortodoxiei a anului 2011, solemnă, a fost aureolată de cântările melodioase ale venerabilului cor al Bisericii cu Lună. După citirea Sfintei Evanghelii, Chiriarhul Oradiei a rostit o cuvântare în care a reliefat semnificațiile istorice și doctrinare ale Duminicii Ortodoxiei, făcând o apologie a reprezentării iconice a Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului și a sfinților, precum și un îndemn pastoral la cinstirea sfintelor icoane.
Preasfinția Sa a pornit, în argumentarea cinstirii icoanelor, de la faptul Întrupării Fiului lui Dumnezeu în istorie, eveniment ce constituie justificarea oricărei reprezentări iconografice a Mântuitorului:
„Momentul crucial în istoria omenirii este întruparea Fiului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul dumnezeiesc S-a înomenit, a luat fire omenească deplină pentru a o vindeca. El a avut trup asemenea nouă, afară de păcat. Pe El L-au văzut, L-au atins, L-au pipăit cei care au fost în preajma Sa, apostolii, femeile purtătoare de miruri, cei pe care i-a vindecat. A fost văzut în slavă pe muntele Taborului, schimbat la față cu trupul Său omenesc, de către Sfinții Săi ucenici și apostoli: Petru, Ioan și Iacov. A fost văzut și atins după învierea Sa și Și-a imprimat chipul pe mahrama Sfintei Veronica, pe cărămida trimisă lui Abgar, regele Edesei, pentru a-l vindeca, iar faptul că a fost în mijlocul poporului și S-a lăsat văzut, atins și reprezentat, a stat la temelia reprezentărilor Sale, a Maicii Sfinte și a celorlalte persoane cu importanță în istoria mântuirii.
Astfel că, încă din antichitatea creștină, din vremurile primare ale Bisericii, se păstrează până astăzi reprezentări ale Bunului Păstor, ale Domnului răstignit, ale Maicii Sfinte, Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul în brațe, cea mai veche descoperită până acum datează din anul 250 după Hristos, în catacomba Sfintei Priscila din Roma. Pentru Biserică nu a fost o problemă reprezentarea chipurilor sfinte, deoarece acest fapt a dus întotdeauna la cinstirea lor, cinstire care trecea de la icoane la persoanele reprezentate”.
În cuvântare, Preasfinția Sa a evidențiat consecințele hristologice ale ereziei iconoclaste care au determinat un răspuns din partea Bisericii, concretizat în hotărârile Sinoadelor de la Niceea, 787, și Constantinopol, 843: „Pentru că lupta contra sfintelor icoane însemna o luptă contra Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu s-a iscat mare tulburare în Biserică și a fost nevoie de un Sinod ecumenic, al VII-lea, din anul 787, și apoi de un Sinod local, în anul 843, care a restaurat pentru totdeauna în Biserica dreptmăritoare cultul icoanelor”.
În continuare, Ierarhul a dat citire Sinodicon-ului Ortodoxiei, documentul oficial care reflectă hotărârile Sinodului de la Constantinopol din anul 843, evidențiind faptul că în Biserica Ortodoxă a Greciei se obișnuiește citirea acestui act în Duminica Ortodoxiei.
Înainte de momentul împărtășirii credincioșilor, Preasfinția Sa a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române către clerul și credincioșii din Patriarhia Română, la Duminica Ortodoxiei din Anul Domnului 2011.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, ecleziarhul Catedralei cu Lună a oferit Preasfințitului Părinte Sofronie, în numele clerului și credincioșilor bisericii, cu prilejul aniversării celor patru ani de arhipăstorire în istoricul scaun vlădicesc al Oradiei și al sărbătoririi zilei onomastice, 11 martie, prăznuirea Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, o icoană (triptic) atinsă de moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, din insula Corfu, Grecia.
În cuvântul final de mulțumire, Preasfinția Sa a adresat credincioșilor un apel duhovnicesc la apropierea de Dumnezeu, prin gânduri curate și fapte de credință: „Vremea Sfântului și Marelui Post este o perioadă de pocăință, în care ne mărturisim păcatele și încercăm să ducem o viață cât mai curată, pentru a ne împărtăși cât mai des cu Preacuratele lui Hristos Taine. Doresc să vă urez tuturor multă bucurie duhovnicească, ca să puteți parcurge în pace călătoria spirituală a Sfântului și Marelui Post, spre luminatul praznic al Învierii”.
