Elevii de la Colegiului Tehnic ‘Anghel Saligny’ din Capitală, informați despre pericolul drogurilor

Elevii Colegiului Tehnic ‘Anghel Saligny’ din Capitală au avut posibilitatea ieri, 16 martie, să afle mai multe despre efectele nocive ale consumului de droguri alcool și tutun, în cadrul unei conferințe organizate de Parohia Balta Albă, Asociația ‘Faptele Credinței’ și conducerea liceului amintit, informează „Ziarul Lumina”.

Conferința ‘Libertate și adicție’ a informat elevii asupra efectelor consumului de substanțe adictive, din punct de vedere medical, social, psihologic, dar și duhovnicesc. Dincolo de aspectul informațional, întâlnirea a avut și un caracter motivațional. Tinerii au fost îndemnați să vină în sprijinul celor dependenți, iar pentru realizarea acestei acțiuni, li s-au oferit soluții practice, astfel încât, la finalul conferinței, fiecare tânăr a înțeles cum poate ajuta o persoană adictivă atât în plan fizic, cât și în plan spiritual.

Comunitatea locală, primul factor în procesul de tămăduire a celor dependenți

Prima prelegere a fost susținută de părintele Vasile-Cristian Niță, parohul Bisericii Balta Albă, care le-a vorbit tinerilor despre datoriile creștinului față de trupul său, între care și grija față de sănătatea somatică, grav afectată de consumul de droguri, alcool și țigări. ‘Sfânta noastră Biserică nu oprește participarea la bucuriile și plăcerile vieții care vin din bunurile materiale. Dimpotrivă, le consideră folositoare pentru sănătatea și buna stare a credincioșilor. Ea cere însă ca ele să nu fie păgubitoare nici trupului și nici sufletului, să nu răpească din timpul de muncă și să fie cu măsură. Consumul de droguri și țigări și consumul excesiv de alcool pun în pericol atât sănătatea trupească, cât și pe cea sufletească. Biserica Ortodoxă consideră distrugerea trupului prin consumul de droguri un păcat care echivalează cu o sinucidere lentă, însă dependența o privește ca o boală, care trebuie tratată cu toate mijloacele medicale și spirituale. De aceea, Biserica – preoți și credincioși – are datoria să-i reabiliteze pe dependenți cu mult tact, cu înțelegere și cu dragoste. E nevoie de eforturi susținute din partea noastră pentru a-i reintegra pe cei care au căzut pradă acestor boli sufletești. Parohia sau comunitatea locală este primul factor în procesul de tămăduire. În pofida necesității și legitimității unor instituții creștine specializate, cum ar fi spitalele, centrele de acordare a primului ajutor și instituțiile speciale de tratament, s-a pus accentul asupra faptului că fiecare comunitate creștină în sine – fiind trupul lui Hristos – are o semnificație și o relevanță tămăduitoare’, a spus părinte Vasile-Cristian Niță.

Efectele patologice ale consumului de droguri, alcool și tutun au fost explicate tinerilor de către Alexandru Ulea, student la Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București. Alexandru Ulea a prezentat succint care sunt afecțiunile pe care le cauzează fiecare tip de drog.

Persoanele dependente sunt oameni aflați în ‘faliment’ spiritual

La întâlnire a fost prezent și Mihai Scarlat, consilier psihopedagog în cadrul Colegiului Tehnic ‘Anghel Saligny’ din București, care le-a vorbit tinerilor despre necesitatea dezvoltării emoționale și interpersonale ca soluție pentru ieșirea din starea de dependență și a acentuat rolul important pe care îl au familia, Biserica și Școala în definirea valorilor personale. ‘Scurta mea prezentare din cadrul acestei conferințe s-a centrat pe trei aspecte. Primul este acela al momentului în care adolescentul alege drogul, încercând astfel să identific unul dintre răspunsurile la întrebarea ‘ce stă în spatele acestui comportament?’ Al doilea aspect pe care am încercat să îl abordez a fost acela al prevenirii consumului, principala etapă, din punctul meu de vedere, și nu numai. În cadrul programelor de prevenție, un lucru important ce trebuie accentuat este acela al dezvoltării emoționale și interpersonale a tânărului. Persoanele dependente, indiferent că vorbim de alcool, droguri, tutun etc., sunt oameni aflați în ‘faliment’ din punct de vedere spiritual. De aceea, aceste programe urmăresc îmbunătățirea imaginii de sine, a abilităților de comunicare și definirea valorilor personale, cel mai important rol avându-l familia, Biserica și Școala. Ultimul aspect pe care l-am abordat a fost acela al recuperării și al recăderii. Orice proces al schimbării trece prin diferite faze, de-a lungul cărora vechiul comportament se transformă într-unul nou, ceea ce nu exclude, totuși, posibilitatea recăderii’, a declarat Mihai Scarlat.

Conferința ‘Libertate și adicție’ este prima din ciclul de conferințe lunare prevăzute în proiectul de parteneriat intitulat ‘Hristos, Bucuria tinerilor’, dezvoltat de către Parohia Balta Albă, Asociația ‘Faptele Credinței’ și Colegiul Tehnic ‘Anghel Saligny’ din București.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…