Cercuri pastorale în Botoșani

La Biserica „Duminica Mare” din Botoșani a avut loc marți, 15 martie, un cerc pastoral, care a fost precedat de slujba Aghezmei mici și de Taina Sfântului Maslu. Părintele Ștefan Vasile de la Parohia „Sfântul Spiridon” din Botoșani a vorbit credincioșilor prezenți „Despre liniștea sufletească”. De asemenea, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Uspenia din Botoșani a avut loc miercuri, 16 martie, un cerc pastoral. De la ora 17:00 a fost oficiată slujba Aghezmei mici și Taina Sfântului Maslu. Părintele Dan Irimia de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Botoșani a susținut referatul cu tema „Cinstirea Maicii Domnului”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…