Ședință preoțească în Protopopiatul Sibiu

La sediul Protopopiatului Sibiu a avut loc ieri, 17 martie, conferința administrativă lunară a preoților. Întâlnirea a fost prezidată de protopopul de Sibiu, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, după cum ne informează TRINITAS TV.

Părintele Protopop Ioan Coșa, Protopopiatul Sibiu, a subliniat faptul că prezența părintelui academician Mircea Păcurariu a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru preoții prezenți la conferință.

În cadrul ședinței s-au lansat cartea de predici și trilogia dedicată autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, ale Părintelui Academician Profesor Doctor Mircea Păcurariu.

„Aceste trei volume sunt binevenite pentru noi, pentru toți preoți din cuprinsul Patriarhiei și fac cinste Bisericii noastre”, a spus Pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu.

Cărțile părintelui profesor vor fi distribuite în toate parohiile, prin intermediul Protopopiatului Sibiu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…