Mitropolia Moldovei si Bucovinei organizeaza in biserici colecte pentru ajutorarea persoanelor care au suferit de pe urma inundatiilor din ultimul timp, in special in zona Banatului. In urma consultarii dintre Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si Inalt Prea Sfintitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, s-a convenit ca cea mai buna solutie este colecta de bani cu ajutorul carora sa se poata reface constructiile afectate de ape. Sumele colectate vor fi trimise la sectorul economic al centrului eparhial si apoi se vor transfera cu binecuvantarea Chiriarhului in contul Mitropoliei Banatului cu precizarea “pentru sinistrati”. Mitropolia Banatului va repartiza aceste ajutoare banesti in urma consultarilor cu ierarhii din eparhiile care au suferit in urma inundatiilor.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





