Mănăstirea „Orlat” din județul Sibiu, cu hramurile „Sfânta Treime și Buna Vestire” a avut astăzi, 20 martie, oaspeți de seamă. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu s-a aflat la așezământul monahal pentru prăznuirea hramului, deoarece, la Praznicul Bunei Vestiri chiriarhul locului se va afla la întronizarea noului mitropolit al Clujului.
„Cu anticipare am săvârșit cel de-al doilea hram, bucurându-ne împreună cu obștea mănăstiri și cu mulțimea de credincioși care frecventează duminical și nu numai, acest sfânt locaș. Ne rugăm bunului Dumnezeu și Maicii Preacurate să ocrotească acest sfânt așezământ ca noi și credincioșii din jur să ne putem bucura de astfel de momente ale întâlnirii noastre cu Cerul, în zilele de sărbătoare, de prăznuire și în zilele de hram al acestui așezământ”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, după cum informează TRINITAS TV.
Mănăstirea numără în prezent un număr de 6 monahii. Piatra de temelie a Mănăstirii Orlat a fost pusă în anul 1993, iar lucrările de construcție s-au încheiat în 2000. Așezământul monahal a fost sfințit în anul 2001.





