După o păstorire de trei decenii, patriarhul Justinian Marina se muta în ceata drepților. El condusese arca Ortodoxiei românești în vremuri de mari încercări, aducând-o într-o perioadă în care Biserica devenise un important factor al prestigiului românesc de peste hotare. I-a urmat Iustin Moisescu, ajuns mitropolit din mireanul care era profesorul de anvergură al Teologiei românești. La alegerea sa, din 12 iunie 1977, Iustin Moisescu se exprima pentru continuarea activității misionare, perpetuarea monahismului și păstrarea unui nivel superior al învățământului teologic, așa cum fuseseră inițiate de predecesorul său. Dar atmosfera politică era cu totul diferită și chiar neașteptat de defavorabilă pentru noul patriarh. Justinian reușise să găsească punți de dialog cu factorii responsabili din Departamentul cultelor sau din conducerea de partid, ceea ce reușise și mitropolitul Iustin. Însă, după 1975, atunci când Nicolae Ceaușescu își arogase funcția de președinte al României, se produsese și o schimbare ‘a cadrelor’. Acum erau oamenii lui Ceaușescu în locul unui Emil Bodnăraș sau Ion Gh. Maurer, mai vechii responsabili de culte la care cei doi oameni ai Bisericii mai găseau înțelegere. Patriarhul se schimba, oamenii de stat, de asemenea, iar pentru Biserică veneau vremuri de mari încercări. (Articol publicat în ‘Ziarul Lumina’, din data de 24 martie 2011)
La înscăunarea celui de-al patrulea patriarh al României
