Sărbătoarea Bunei Vestiri la capela din Erlangen, Germania

Studenții ortodocși ai căminului Sfântul Toma, ce aparține asociației „Martin Luther Bund” din Erlangen, Germania, au prăznuit astăzi sărbătoarea Bunei Vestiri, după cum ne-a relatat părintele Ionuț Păun. Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia a fost cu totul deosebită pentru studentii de diferite naționalități, vorbitori de limbă germană. În primul rând pentru a că fost pentru prima dată când aceștia au participat la o Sfântă Liturghie cu o rânduială specială si apoi pentru că au avut invitat pe Prof. Dr. Karl Christian Felmy, fost profesor la Facultatea de Teologie din Erlangen, la catedra de Teologia si istoria creștinismului răsăritean.

Acesta a participat activ la Sfânta Liturghie citind Apostolul zilei și cu binecuvântarea preotului Ionuț Păun a ținut la momentul rânduit o predică academică, în care a tâlcuit studenților troparul Bunei Vestiri, menționând importanța acestuia pentru teologia Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu. Studenții participanți au avut o trăire duhovnicească deosebită, mulți dintre aceștia cunoscându-l personal pe profesorul Felmy.

Trebuie menționat faptul că profesorul dr. Karl Christian Felmy s-a convertit de aproximativ patru ani la ortodoxie, făcând parte din Biserica Ortodoxă Rusă. Acesta este cunoscut publicului din țară prin cărțile sale deosebite, dintre care câteva au fost traduse și în limba română. Două dintre ele reprezintă cărți fundamentale pentru teologia ortodoxă si nu trebuie să lipsească din biblioteca studenților teologi sau preoților: „De la Cina ce de Taină la Dumnezeiasca Liturghie” și „Dogmatica experienței ecleziale”. În luna mai a anului 2010 acesta a susținut o conferință la Facultatea de Teologie din București intitulată „Memorie și speranță în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și în celelalte servicii liturgice”.

La capela ortodoxă din Erlangen se săvârșește Sfânta Liturghie în fiecare duminică, aici slujind din anul 2010 parintele Ionuț Păun, masterand al Facultății de Teologie din Erlangen. Capela are un specific deosebit, pentru că deservește nevoile spirituale ale studenților ortodocși, veniți din mai multe colțuri ale Europei. Toate slujbele sunt săvârșite în întregime în limba germană.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…