Campania media De ce suntem ortodocși continuă astăzi, 29 martie, la Radio TRINITAS cu tema Ortodoxie și românism. Într-un interviu acordat Radio TRINITAS Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei a afirmat că ortodoxia este un scut de apărare al identității noastre naționale.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a mai spus că și credincioșii care și-au pierdut graiul matern se roagă lui Dumnezeu în limba română.
„Ortodoxia a marcat atât de puternic conștiința românilor încât a fost un scut de apărare al identității noastre, adică până astăzi vedem biserici și localități unde s-au păstrat biserici și au fost preoți neîntrerupt în decursul timpului acolo s-a păstrat și credința și graiul nostru românesc. Avem și astăzi localități unde credincioșii noștri români ortodocși și-au pierdut limba, și-au pierdut graiul. Nu mai grăiesc între ei în limba mamei, ci grăiesc într-o limbă străină, dar ei vorbesc cu Dumnezeu în limba română. Adică, în biserică cultul este în limba română și așa că Hristos prin Evanghelia Sa și acestor comunități le vorbește tot în limba română”, a spus Înaltpreasfinția Sa.





