Biserica Ortodoxă face mâine, 29 martie, pomenirea Cuviosului Ioan Scărarul. Acesta a trăit la sfârșitul secolului al VI-lea și în prima jumătate a celui de-al VII-lea, fiind pomenit de creștinii de pretutindeni pentru viața sa curată, închinată Domnului Iisus Hristos.
„Despre Sfântul Ioan Scărarul știm că s-a născut cu puțin timp înainte de anul 579 și a trăit până spre anul 649. La vârsta de 16 ani a intrat în Mănăstirea Sinai sub supravegherea starețului Martiriu. După moartea starețului, Sfântul Ioan Scărarul s-a retras într-o peșteră la poalele Muntelui Sinai trăind timp de aproape 40 de ani în meditație rugăciune și studiu. În anul 639 era stareț al mănăstirii, însă nu după mult timp s-a retras în vechea lui peșteră unde și-a trăit viața în meditație și rugăciune, aici aflându-și sfârșitul. După numele Mănăstirii Sinai a mai fost numit și Ioan Sinaitul sau Scolasticul datorită vastei sale culturi, dar mai ales a fost numit ‘Scărarul’, datorită operei sale, nume care a devenit celebru și care s-a impus definitiv”, a spus părintele drd. Mihai Simion, slujitor la Parohia „Sfântul Gheorghe II” din Râmnicu Vâlcea, după cum informează TRINITAS TV.
Cea mai semnificativă lucrare a Cuviosului Ioan, care a devenit un model de nevoință, atât pentru monahi cât și pentru mireni este „Scara dumnezeiescului urcuș” sau „Scara Raiului”.
„Sfântul Ioan a descris urcușul duhovnicesc către ceruri, ca trecând prin 30 de trepte, referire clară la cei 30 de ani de viață ai Mântuitorului Iisus Hristos, înainte de a începe activitatea publică. ‘Scara’ este considerată chiar de autorul ei o scriere ascetică. Primele cuvinte sunt un fel de introducere cu privire la monahism, insistând asupra lepădării de lume și de sine. Următoarele 23 de capitole formează corpul principal al lucrării, tratând despre păcate și virtuți într-o ordine ce prezintă o anumită înlănțuire. Încă din primele cuvintele se observă faptul că treptele sunt privite ca niște stări ce nu pot fi lăsate în urmă, ci ca stări permanent ce trebuie menținută și adâncită, iar în măsura în care este adâncită le poate cuprinde și pe celelalte”, a mai spus părintele drd. Mihai Simion.
Cuviosul Ioan Scărarul este pomenit, cu multă cinste, și în Duminica a patra din Postul Sfintelor Paști.





