În Sala „Episcop Chesarie Păunescu” din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a desfășurat astăzi, 5 aprilie 2011, concursul pentru ocuparea posturilor vacante de preot în mediul urban, informează Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La examen s-au prezentat șapte preoți din județele Galați și Brăila.
Programul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite în Catedrala arhiepiscopală din Galați. După Sfânta Liturghie a urmat examenul propriu-zis care a constat din două probe: proba scrisă și proba orală.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a vorbit candidaților despre importanța și misiunea preotului de a propovădui credința ortodoxă și cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos atât credincioșilor de la sate, cât și celor de la orașe. Responsabilitatea misiunii preoțești la oraș este mult mai mare decât cea din mediul rural, datorită problemelor sociale și economice în care trăim. Credincioșii de la oraș se confruntă zilnic cu problema grijii pentru ziua de mâine, datorată crizei economice.





