A doua săptămână din Postul Mare aduce în prim plan chipurile pline de speranță ale copiilor ortodocși. Vă invităm să urmăriți articolul nostru în imagini din perioada 14 – 20 martie 2022.
Procesiunea cu icoane la mănăstirea ortodoxă românească „Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Efrem cel Nou”, din Mono, Canada, 13 martie 2022. Foto credit: Holy Cross Orthodox Monastery„Dumnezeu dă harul”, a scris Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos pe tabla din Laboratorul de Învățământ și Reabilitare Profesională Specială „Maica Domnului Milostiva”, Missolonghi, Grecia, 15 martie 2022. Foto credit: Orthodoxia News AgencyPărintele protoiereu Ioan Bârgăoanu și „albinuțele” care se ocupă de proiectul „Masa Bucuriei”. Foto credit: Facebook / Părintele FlorinCatedrala Mitropolitană din Timișoara la orele dimineții, 20 martie 2022. Foto credit: Stela PlămadăAlexia citind din viața Sfântului Cuvios Alexie, Omul lui Dumnezeu, 17 martie 2022. Foto credit: Mădălina UrsuTundere în monahism la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bulgaria. Foto credit: Patriarhia BulgarieiMănăstirea Caraiman împodobită de zăpadă, 20 martie 2022. Foto credit: Alexandru ParaschivUn copil ține în mână icoana Mântuitorului. Foto credit: Instagram / shayneswensoniconsCopiii de altar din Parohia Vărbilău II, Prahova. Foto credit: Mihai GorneanuClopotele de la așezământul românesc din München. Foto credit: Facebook / Episcop Sofian BrașoveanulSfântul Gherasim de la Iordan sărbătorit la Patriarhia Ierusalimului, pe stil vechi. Foto credit: Patriarhia IerusalimuluiEpiscopul Pawel de Hajnów la Catedrala Mitropolitană Sf. Maria Magdalena din Varșovia, 20 martie 2022. Foto credit: Biserica Ortodoxă a PolonieiPărintele Constantin Sturzu a mers la vama Sculeni pentru a da o mână de ajutor reprezentanților Pro Vita din Arhiepiscopia Iașilor care se ocupă de primirea refugiaților din Ucraina. Sursă foto: Facebook / Constantin SturzuArhiepiscopul Elpidofor al Americii la comemorarea Revoluției Grecești din 1821, în Philadelphia. Foto credit: GOARCH / Brittainy NewmanDoi tineri poartă un afiș cu chipul Patriarhului Ioan al Antiohiei. Foto credit: Patriarhia AntiohieiCrosul pentru viață s-a desfășurat sâmbătă, 19 martie 2022, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” din București. Foto credit: Cătălin ApostolMitropolitul Andrei Andreicuț a binecuvântat magazinul de prescuri și produse de panificație al Arhiepiscopiei Clujului. Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius EchimBiserica de lemn a Mănăstirii Techirghiol. Foto credit Florin PostolacheArhiepiscopul Casian al Dunării de Jos alături de elevii participanți la etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie desfășurată la Colegiul Naţional ”Costache Negri” din Galați. Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de JosDoi copii în haine tradiționale la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Gherța Mare, jud. Satul Mare. Foto credit: Episcopia Maramureșului și SătmaruluiDoi copii privesc vitrina cu lucrurile personale ale foștilor ierarhi clujeni, la Muzeul Mitropoliei Clujului. Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius EchimPreasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul în mijlocul credincioșilor la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina UrsachiPreafințitul Părinte Macarie al Europei de Nord împărțind dulciuri și binecuvântări copiilor de la parohia românească din Oslo, Norvegia, duminică 20 martie 2022. Foto credit: Episcopia Europei de NordSfântul Grigorie Palama sărbătorit la catedrala mitropolitană din Tesalonic, Grecia, unde se află moaștele sfântului. Foto credit: Mitropolia TesaloniculuiO fată primește binecuvântarea preotului la Biserica „Sfântul Ierarh Grigorie Palama” din campusul Universității Politehnica din București, duminică 20 martie 2022. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Cea mai apreciată postare de săptămâna trecută pe contul nostru de Instagram:
Dacă aveți fotografii care surprind aspecte din viața ortodoxă care credeți că ar putea fi incluse în selecția noastră săptămânală, le puteți trimite către adresa de email ([email protected]) cu o scurtă descriere și cu mențiunea „Pentru WIP”.
Fotografiile trebuie să vă aparțină și să fie realizate în săptămâna precedentă publicării articolului. Prin transmiterea acestora vă oferiți acordul cu privire la publicarea lor pe site-ul basilica.ro și pe conturile oficiale de social media ale Agenţiei de ştiri Basilica.
Articolul intitulat „Săptămâna în imagini” apare în fiecare luni și cuprinde fotografii realizate în săptămâna precedentă.
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…