Conferință administrativă în Protopopiatul Adjud

Slujitorii Sfintelor Altare din Protopopiatul Adjud, județul Vrancea, s-au reunit astăzi, 11 aprilie, într-o nouă conferință administrativă lunară, informează TRINITAS TV. Întâlnirea cu tema „Căsătoria și familia creștină” a avut loc în biserica Parohiei „Ruginești 2”, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

„Așa cum cunoaștem familia este din ce în ce mai slăbită. Familia, celula cea mai importantă a societății, este în pericol. De aceea, noi avem datoria să ne străduim pentru a reconsolida, pentru a o apăra de tot ceea ce este nociv”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul întâlnirii s-au prezentat temeiurile Centrului eparhial și au fost dezbătute probleme pastoral – misionare.

Întâlnirile administrativ – lunare în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei sunt organizate în contextul „Anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…