La sediul protopopiatului Cluj I a avut loc marți, 12 aprilie, ședința de lucru lunară a preoților, după cum ne informează Radio Renașterea. Tema stabilită pentru această zi a fost Taina Sfintei Mărturisiri, prezentată de preotul Georgel Rednic, din parohia Cojocna. După citirea referatului de către clericul desemnat, fiecare participant și-a prezentat punctele de vedere pe această temă, căutându-se soluții la problemele întâmpinate și fiind lămurite aspectele legate de această Sfântă Taină.
Ședințele la nivelul protopopiatului Cluj I se desfășoară lunar, sub coordonarea părintelui protopop Ioan Jeler, fiind apreciate ca deosebit de importante pentru îmbunătățirea activității din parohii, prin împărtășirea experiențelor preoților.





