Festival de pricesne în Parohia Roșia din Episcopia Oradiei

Sub patronajul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Școala cu clasele I-VIII din localitatea bihoreană Roșia, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, Parohia Ortodoxă Roșia și Primăria Comunei Roșia, a organizat duminică 10 aprilie 2011, ediția a III-a a Festivalul de pricesne „CNTAȚI DOMNULUI CNTARE NOUĂ”, activitate din cadrul proiectului județean „Păstrătorii tradiției”, după cum ne-a menționat Pr. Prof. Florin Negruțiu.

Proiectul dorește să întărească legăturile dintre generațiile tinere și înaintași prin aducerea în prezent a frumoaselor tradiții românești, adevărate comori prin care se păstrează specificul poporului român.

Prin diversele activități din cadrul proiectului se creează oportunități de cunoaștere, atât a obiceiurilor și tradițiilor locale, cât și a celor din împrejurimi contribuind astfel la lărgirea orizontului spiritual și stabilirea unor legături între diverse comunități școlare și parohiale.

În urma invitațiilor adresate de organizatori au răspuns 21 de grupuri vocale din județele Bihor și Arad, constituite din elevi de la toate ciclurile de învățământ.

Au interpretat pricesne grupurile de la: Școala cu clasele I-IV Lazuri – Roșia, Școala cu clasele I-VIII Roșia, Școala cu clasele I-VIII Sântana, județul Arad, Școala cu clasele I-VIII Aușeu, Școala cu clasele I-VIII Bulz, Școala cu clasele I-VIII Sânmartin, Școala cu clasele I-VIII Răbăgani, Școala Generală Miron Pompiliu – Ștei, Școala Generală Nicolae Popoviciu Beiuș, Colegiul Tehnic Vadu Crișului, Școala cu clasele I-VIII Sâmbăta, Școala cu clasele I-VIII Uileac de Beiuș, Școala cu clasele I-VIII Finiș, Clubul copiilor Beiuș, Școala cu clasele I-VIII Tărcaia, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, Școala cu clasele I-VIII Budureasa, Școala cu clasele I-VIII Remetea, Școala cu clasele I-VIII Căbești, Școala cu clasele I-VIII Stâncești – Buntești și Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaș Beiuș. Interpretările corale au alternat cu cele ale soliștilor: Paula Lezeu, Hahău Sebastian, Andreea Zăvoian, Viorica Marc Bulzan, Florina Morar, Haiduc Alexandru, Haiduc Alexandra, Daniela Rada, Sonia Burtic, Vlad Ionuț David, Ionuț Sergiu Purge, Lavinia Maria Chifor, Roxana Ilisie, George Sergiu Avram, Lucia Busuioc, Retegan Denisa, Buzle Roxana și Pavel Anca.

Alături de elevii de la unitățile de învățământ preuniversitar s-au aflat membrii coralei „Psalmodia Varadiensis” al Facultății de Telogie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, condusă de PC Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Brie, care în timpul festivalului au susținut un microrecital care a încântat audiența.

Desfășurat în biserica ortodoxă din Roșia, festivalul a adus împreună elevi, cadre didactice, directori ai unităților de învățământ reprezentate în festival, reprezentanți ai Consiliului Local al Comunei Roșia și credincioșii ortodocși care după participarea la Sfânta Liturghie au trăit un moment de bucurie duhovnicească oferit de participanți.

În cuvântul de deschidere directorul festivalului, Prof. Emil Bota, directorul Școlii cu clasele I-VIII Roșia, a mulțumit participanților pentru disponibilitatea de a participa la această activitate, remarcând de asemenea că interesul față de acest festival a crescut anual, fapt dovedit prin numărul de participanți, dar și diversitatea partenerilor.

Preotul paroh din Roșia, Dorel Haiduc și-a exprimat bucuria de a găzdui pentru al treilea an consecutiv festivalul de pricesne, apreciind colaborarea cu unitatea de învățământ și Primăria Roșia.

Pe lîngă numărul mare de participanți veniți din diferite părți ale județului și chiar din Sântana, Arad, festivalul a prilejuit nu doar prezentarea unui repertoriu variat, ci și o adevărată paradă de costume populare reprezentând zonele din care au provenit grupurile vocale.

A doua activitate a proiectului a constat într-o Expoziție – concurs de creație plastică denumită simbolic „Lumină lină”, la care au participat cu lucrări șapte școli din Bihor și din alte zece județe.

Activitatea de la Roșia a reușit să creeze o stare de emoție și de intensitate duhovnicească într-un moment în care creștinii ortodocși se pregătesc pentru marea taină a Învierii Domnului. Cîntecul copiilor încărcat de trăire spirituală a fost un prinos, o ofrandă, un dar oferit din suflet celor care i-au ascultat. Astfel de momente sunt prilejuri de adâncă meditație, dovedindu-se determinante pentru valoarea lor nu doar religioasă, cât și culturală și educațională. Aducerea în actualitate a patrimoniului spiritual al poporului român ortodox reprezintă un act de creație și gest de responsabilitate, iar promovarea lui o datorie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…