La Biblioteca Județeană din Timișoara a fost vernisată astăzi, 19 aprilie, expoziția de icoane „Lumini și umbre”, informează TRINITAS TV. Acestea au fost realizate de persoane private de libertate, aflate în penitenciarele din zona de vest a țării.
„Reprezentarea iconografică presupune o anumită pregătire, presupune în prealabil cunoașterea și o experiență intimă și personală cu Dumnezeu. Icoanele prezente la acest vernisaj scot în evidență starea duhovnicească a celor care le-au pictat”, a spus părintele Radu Bogdan, preot militar în cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei.
În deschidere, grupul coral „Theophoros” al Arhiepiscopiei Timișoarei a susținut un recital.





