A doua Zi a Sfintelor Paști la Biserica „Sfânta Treime-Tei” din Capitală

Creștinii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici sărbătoresc, astăzi, 25 aprilie 2011, a doua zi a Sfintelor Paști. La fel ca în noapte de Înviere, cântările liturgice din slujba săvârșită în această dimineață au reflectat bucuria slăvitului praznic al Învierii Domnului. Pentru sutele de credincioși care au participat la slujbele de la biserica bucureșteană „Sfânta Treime – Tei”, sărbătoarea a fost sporită și de prezența Preasfințitului Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal.

Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în care le-a spus credincioșilor că Mântuitorul a împlinit, prin Învierea Sa, întreaga lucrare pe care i-a încredințat-o Dumnezeu-Tatăl.

„În Grădina Ghetsimani spune: ‘Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ și am săvârșit lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac’. Și lucrarea pe care Dumnezeu-Tatăl a dat-o Fiului a fost mântuirea lui Adam cel vechi și a tuturor urmașilor lui prin oferirea posibilității Învierii nu doar prin moartea păcatului, ci a Învierii cu trupul la Judecata cea de obște și la Înălțarea noastră de-a dreapta Sfintei Treimi unde umanitatea noastră deja a ajuns de două mii de ani în Trupul înviat îndumnezeit al Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Preasfinția Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.

De asemenea, Preasfințitul Episcop Varlaam Ploieșteanul i-a îndemnat pe credincioși să trăiască în așa fel încât să fie vrednici de a primi Învierea, la Judecata cea din urmă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…