În Săptămâna Luminată, vineri, 29 aprilie 2011, cu ocazia marii sărbători a Izvorului Tămăduirii, Mânăstirea Nucet din Arhiepiscopia Târgoviștei își serbează hramul. După oficierea Sfintei Liturghii va avea loc sfințirea apei (Aghiasma mică), la cunoscutul loc, denumit „Fântâna de leac”, unde atât, cu ocazia acestei sărbători, dar și în timpul anului, pelerinii vin, pentru a lua apă sfințită.
După cum ne informează Biroul de Presă al Arhipiscopiei Târgoviștei, biserica Mânăstirii Nucet a fost ctitorită de către Gherghina Pârcălab, unchiul lui Radu cel Mare, și de către soția sa Neaga, și este construită pe acel loc unde Sfântul Nicodim de la Tismana sau ucenici ai săi au întemeiat Mânăstirea Nucet, aproximativ, în jurul anului 1400.
În anul 1994, printr-o frumoasă ceremonie, Mânăstirea Nucet a fost reactivată, ca mânăstire de călugărițe, ea fiind restaurată și înfrumusețată între anii 2000-2004, cu binecuvântarea și sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei. Astăzi mânăstirea este un cunoscut centru de rugăciune, spiritualitate și cultură româneascã.





