Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a II-a după Paști

Credința în Hristos – izvor de viață veșnică

Duminica a II-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), Ioan 20, 19-31

‘În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă! Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzând că este Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și, zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute. Însă Toma, unul din cei doisprezece, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. După opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios. Și a răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi și alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui.’

†Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Evanghelie din duminica de după sărbătoarea Învierii Domnului este Evanghelia Duminicii numite Duminica Tomii pentru că al doilea perso¬naj principal din această Evanghelie, după Mântuitorul Iisus Hristos, este Sfântul Apostol Toma. Evanghelia este plină de înțelesuri duhovnicești sau semnificații spirituale pentru viața Bisericii în general și pentru viața fiecărui creștin, în special.

Evanghelia ne arată că în seara zilei Învierii Sale, Mântuitorul Iisus Hristos a intrat prin ușile încuiate în casa în care se aflau ucenicii Săi adunați de frica iudeilor, a stat în mijlocul lor și le-a zis: ‘Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi’ (Ioan 20, 21-22). Toma însă, nefiind de față la prima arătare a Mântuitorului în mijlocul ucenicilor Săi, a zis acestora: ‘Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede’ (Ioan 20, 25). De aceea, pentru a-l încredința pe Toma de adevărul sau realitatea Învierii Sale, ca și pe ceilalți ucenici, după opt zile, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat încă o dată ucenicilor Săi, trecând, de ase¬me¬nea, prin ușile încuiate, stând în mijlocul lor și zicând:‘Pace vouă’. Însă după aceea, imediat, S-a adresat în mod direct lui Toma, zicându-i:‘Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios’ (Ioan 20, 27).

Hristos, Domnul vieții și Dumnezeu adevărat

Mântuitorul Iisus Hristos, voind să-l vindece pe Toma de îndoială, pe un ton de mustrare, i-a arătat acestuia realitatea sau adevărul Învierii Sale din morți printr-o dovadă palpabilă, fizică, de atingere a trupului Său înviat din morți. Îndată ce Sfântul Apostol Toma a atins cu mâinile lui urmele cuielor din mâinile lui Iisus și urma rănii lăsată de lancea care I-a stră¬puns coasta Lui, el nu a zis: cred că ai înviat din morți, ci a exclamat: ‘Domnul meu și Dumnezeul meu’ (Ioan 20, 28). Astfel, Toma a mărturisit că Mântuitorul Iisus Hristos este Domnul vieții și Dumnezeu adevărat. Cântările liturgice ale Bisericii, pe care le auzim cântându-se la strană în această duminică, mai ales la Utrenie, spun că atunci când Toma a atins coasta lui Iisus Cel Înviat din morți, el s-a atins de ‘osul dumnezeirii Sale’. Deci Sfântul Apostol Toma nu a mărturisit doar Învierea lui Hristos, ci și dumnezeirea Sa. Toma s-a atins de un trup văzut și L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut prezent în trupul Său omenesc înviat; a atins trupul limitat și a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat; a atins trupul lui Hristos zămislit de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și a mărturisit pe Dumnezeu Creatorul Cel ne¬creat. A atins coasta omului Iisus Cel Răstignit și a mărturisit pe Dumnezeu-Omul, Care a biruit moartea.

Îndoiala poate fi vindecată

Deși la început Sfântul Toma s-a îndoit de Învierea lui Hris¬tos, după ce L-a întâlnit pe Hristos, îndoiala lui a fost biruită sau vindecată încât a devenit un mărturisitor puternic al ade¬vărului Învierii lui Hristos și al dumnezeirii Sale. Apoi, Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus lui Toma: ‘Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!’ (Ioan 20, 29), adică fericiți sunt cei ce n-au văzut pe Hristos Cel Înviat cu ochii trupului, dar au crezut în El. Prin urmare, credința nu este o vedere fizică, trupească, prin simțuri, ci este o vedere spirituală, o cunoaștere a realităților spirituale nevăzute și netrecătoare.

Mântuitorul Iisus Hristos îi fericește pe cei ce au această pu¬tere sau capacitate spirituală de a cunoaște realitățile nevăzute, de a vedea prezența lui Dum¬nezeu dincolo de vederea fizică, corporală. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: ‘Cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice’ (II Corinteni 4, 18). Deoarece Dumnezeu este netrecător și nemăr-ginit, El nu poate fi văzut cu ochii trupești sau fizici limitați. Însă sufletul luminat de credință poate vedea sau cunoaște pre¬zența lui Dumnezeu dincolo de vederea fizică.

Evanghelia de astăzi se termină cu o învățătură sau o concluzie esențială referitoare la credință: ‘Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viață în numele Lui’ (Ioan 20, 31).

Cel care crede în Hristos poate dobândi viața veșnică

În finalul ei, Evanghelia nu se referă doar la credința și convingerea lui Toma, ci se referă la toți cei care vor crede în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iar rodul credinței lor în Hristos este viața veșnică. Prin urmare, când mărturisim credința în Iisus Hristos și în Învierea Lui, noi arătăm că dorim să avem via¬ță veșnică. Credem în Iisus Hristos Cel Înviat, pentru că vrem să trăim veșnic în iubirea Lui, în lumina și bucuria Preasfintei Treimi. Scopul scrierii Evangheliei este acela de a întări credința în Hristos și de-a chema pe oameni la mântuire, la viață veșnică. Așadar, credința nu este o simplă convingere intelectuală, de ordin filosofic sau cultural, ci ea este o legătură vie a omului credincios cu Dumnezeu, iubitorul de oameni și Mântuitorul lumii.

Credința cultivată prin rugăciune devine o pregustare spirituală a bucuriei din Împărăția cerurilor

Acest adevăr este mărturisit de Sfinții Apostoli. De pildă, Sfântul Apostol Pavel zice:‘Credința este încredințarea celor nădăjduite și dovedirea celor nevăzute’ (Evrei 11, 1). Deci credința este o pregustare a unor realități promise sau dorite și o vedere spirituală a unor realități sfinte nevăzute cu ochii trupești. Prin urmare, credința este o relație sau o legătură vie cu Dumnezeu Care ne dăruiește în arvună bucuria comuniunii cu El: ‘Gustați și vedeți că bun este Domnul’ (Psalmi 33, 8). Toate Sfintele Taine sau Sacramente ale Bisericii sunt o pregustare a bucuriei din Împărăția cerurilor, bucurie din bucuria lui Hristos Cel Înviat din morți. De unde știm noi aceasta? De la Sfântul Apostol Petru. Ce spune, de fapt, Sfântul Apostol Petru? ‘Pe Iisus Hristos fără să-L fi văzut Îl iubiți; întru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vă bucurați cu bucurie negrăită și preamărită’ (I Petru 1, 8).

‘Îl iubiți deși nu L-ați văzut, credeți în El deși acum nu-L vedeți, dar crezând vă bucurați în El cu o bucurie negrăită și preamărită’, adică bucurie mai presus de orice exprimare în cuvinte și izvorâtă din lumina lui Hristos Cel Înviat din morți și înălțat întru slava cerească. Bucuria negrăită și preaslăvită a creștinilor este bucuria mântuirii. De aceea, Sfântul Apostol Petru adaugă imediat: ‘Dobândind răsplata credinței voastre, mântuirea sufletelor’ (I Petru 1, 9). Cu alte cuvinte: recompensa, răsplata sau rodul credinței vii este mântuirea sufletului, adică unirea omului cu Dumnezeu. Deși nu Îl vedem pe Hristos cu ochii trupești, prin credință Îl simțim prezent în lume și în viața noastră. Ca atare, când se intensifică legătura omului cu Hristos Domnul prin cre¬dință, rugăciune și fapte bune, prezența lui Hristos în viața sa îi aduce multă bucurie negrăită și preaslăvită. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662), în secolul al VII-lea, vorbea despre virtutea credinței ca fiind puterea de legătură spirituală care înfăptuiește unirea desăvârșită, nemijlocită și mai presus de înțelegere a credinciosului cu Dumnezeu. În acest sens, credința ca legătură vie dintre credincios și Dumnezeu în Care el crede este lumina vieții Bisericii pe pământ și arvuna vieții celei veșnice sau pregustarea bucuriei preaslăvite din Împărăția Preasfintei Treimi.

Credința, un dar al lui Dumnezeu care trebuie cultivat

În Duminica Tomii aducem mulțumire lui Dumnezeu mai ales pentru darul credinței. Dumnezeu dăruiește tuturor oamenilor acest dar, pentru că ‘Dumnezeu dorește ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină’ (I Timotei 2, 4). Întrucât omul este creat după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26), el poartă în sine începutul legăturii sale cu Dumnezeu, o legătură personală, inteligentă și iubitoare sau afectivă. Totuși nu toți oamenii cultivă acest dar al legăturii lor personale cu Dumnezeu, Făcătorul cerului, al pământului și al omului. Mulți oameni nu-și mai pun întrebarea: cine a făcut cerul și pământul, soarele și luna, aerul și apa, fără de care oamenii nu ar putea trăi, ci aceștia se comportă în lume, în creația lui Dumnezeu, ca și când Dumnezeu nu ar exista. Dacă nu credem în Dumnezeu sau nu vrem să comunicăm cu Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu există. Însă cei care cred în Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, și intră în legătură cu El prin rugăciune și prin fapte bune, aceia primesc încă din lumea aceasta în arvună bucuria cea negrăită și preaslăvită a credinței lucrătoare prin iubire. Totuși, plinătatea acestei bucurii o primește omul credincios numai după învierea de obște, când și trupul său va participa la bucuria veșnică a sufletului său unit cu Dumnezeu prin har.

Credința în Hristos se împlinește prin întâlnirea cu El

Noi credem că Hristos Domnul a înviat, mai ales pentru că Sfinții Apostoli care ne-au propovăduit Evanghelia lui Hristos au văzut cu ochii lor trupești pe Hristos Cel Răstignit și Înviat. La început, credința vine din ascultarea cuvântului Evangheliei, iar apoi ea se confirmă și se luminează prin bucuria prezenței lui Hristos Cel Înviat în sufletul celui care crede în El. Aici vedem legătura tainică dintre citirea Evangheliei ca binevestire a adevărului credinței și răspunsul nostru ca mărturisire a credinței: ‘Cred, Doamne, și mărturisesc’. Mai întâi ascultăm Sfânta Evanghelie și apoi mărturisim Crezul. De la cine am învățat noi aceasta? De la femeile mironosițe și de la Sfinții Apostoli. Femeile mironosițe au fost cele dintâi persoane care au crezut în Învierea Mântuitorului. Când au crezut? După ce au ascultat vestea cea bună a Învierii Lui adusă lor de către înger la mormântul lui Iisus. ‘Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici (a spus îngerul femeilor mironosițe)… Mergeți și spuneți ucenicilor Lui…’ (Marcu 16, 6 – 7). Ele însă n-au zis: noi nu credem, nici n-au întrebat ceva, ci au auzit și au crezut. Apoi s-au întors spre casă cu bucurie și cu teamă. Teamă de mister, de neobișnuit, iar bucurie pentru că au primit vestea cea bună a Învierii lui Hristos, pe care auzind-o s-au întărit în credința lor. Deci, ele au crezut pentru că li s-a vestit mai întâi Evanghelia Învierii de către înger. Iar pe când se întorceau ele spre Ierusalim, pe neașteptate, L-au întâlnit pe Însuși Domnul Hristos Cel Înviat, Care le-a zis: ‘Bucurați-vă, nu vă temeți’. Prin urmare, credința lor izvorâtă din ascultarea și primirea Evangheliei Învierii a fost confirmată de întâlnirea lor cu Însuși Iisus Hristos Cel Înviat. Evanghelia ne spune că îndată ce ele L-au văzut pe Iisus I s-au închinat Lui, și au cuprins picioarele Lui. Atingând picioarele lui Hristos Cel Înviat, pe când s-au închinat în fața Lui, femeile mironosițe au simțit sau au trăit faptic adevărul împărtășit lor de către îngeri prin cuvânt. De atunci și până astăzi credința lor se cultivă în viața Bisericii: auzim Evanghelia Învierii, credem în inima noastră adevărul ei, îl mărturisim prin rostirea Crezului, iar apoi ne întâlnim cu Hristos împărtășindu-ne cu El în Sfânta Euharistie.

Prin credință vedem sau simțim pe Hristos Cel Înviat prezent în Biserica Sa

Când intrăm duminica în biserică, mai întâi ne întâlnim cu Hristos Cel Înviat sărutând icoana Învierii Lui, comunicăm cu Hristos Cel Înviat prin rugăciune și prin ascultarea Evangheliei Sale, iar apoi ne împărtășim cu Hristos Cel Înviat în Sfânta Euharistie, primind Trupul și Sângele Lui, ca arvună a vieții și iubirii Lui veșnice din Împărăția cerurilor. Bucuria trăită de femeile mironosițe și de ucenicii care L-au văzut pe Hristos Cel Înviat se confirmă, se mărturisește și se transmite în lume de către Biserica lui Hristos. Credința Sfinților Apostoli care L-au văzut cu ochii lor trupești pe Hristos Cel Înviat luminează credința noastră, noi însă văzându-L acum pe Hristos duhovnicește cu ochii sufletului sau cu ochii credinței.

De aceea, putem rosti rugăciunea: ‘Învierea Lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus’>b. Prin aceasta devenim și noi vestitori ai Învierii Mântuitorului Iisus Hristos și mărturisitori ai iubirii Lui pentru oameni spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin!

* Text revizuit de autor în anul 2011.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…