Înveșmântați în strălucirea Săptămânii Luminate, peste 200 de copii artiști din Episcopia Sloboziei și Călărașilor și din alte județe ale țării au participat sâmbătă, 30 aprilie a.c., la festivalul-concurs pentru elevi ‘Flori pe cununa de spini’, care s-a desfășurat în căminul cultural al comunei Sfântu Gheorghe din județul Ialomița.
Manifestarea, fără precedent în parohiile din Bărăgan, a fost binecuvântată de Preasfințitul Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și s-a organizat din inițiativa poetului George Călin, președintele Societății culturale ‘Apollon’, cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, Centrului socio-cultural ‘Sfântu Gheorghe’ și al parohiei din localitate.
Festivalul și-a propus să contribuie la menținerea și cunoașterea tradițiilor creștin-ortodoxe cu ocazia marelui praznic al Învierii Domnului, să stimuleze interesul publicului larg pentru receptarea creațiilor cultural-religioase autentice, să conserve și să valorifice comorile credinței neamului românesc, ale portului popular local și să le introducă în circuitul valorilor spirituale naționale.
Organizatorii au acordat 17 premii și mențiuni câștigătorilor celor trei secțiuni ale concursului: creație literară, creație plastică și interpretarea cântecului creștin-ortodox, premii care au constat în diplome, icoane, cărți, bani și alte daruri.
În această ediție s-a remarcat în mod deosebit Grupul vocal ‘Jilavele’, coordonat de profesorul Victor Simion, care a câștigat premiul special al festivalului.
Membrii juriului (pr. Ioan Ciuntu, consilier cultural al Mitropoliei Basarabiei, protoiereu al Chișinăului, pr. Bogdan Ionuț Stancu, protoiereu al Urzicenilor, prof. cercetător Alexandru Bulandra, directorul Bibliotecii Urziceni, poeta Victoria Milescu, scriitorul Cristian Ionescu, poetul basarabean Vasile Căpățână și pictorul Ion Hultoană) au felicitat concurenții, iar numerosul public prezent a răsplătit cu aplauze evoluția tinerilor artiști.
Vedeta incontestabilă a festivalului a fost Taisia Nistor, de 6 ani, de la Grădinița Nr.1 cu program prelungit din Urziceni, care a recitat uluitor din creația creștină a poetului Vasile Voiculescu.
‘Manifestări de genul acesteia reușesc să șteargă mucegaiul din sufletele noastre. Pentru noi, basarabenii prezenți aici (eu, poetul Vasile Căpățână și cei doi frați gemeni, Sergiu și Ion Gandrabur, care alcătuiesc Formația ‘Osigan’ din Chișinău), acest festival este o lucrare de la suflet la suflet. Cu ajutorul Domnului, la anul o vom face împreună și la Chișinău, ca o punte, ca o cunună de flori duhovnicești, ca o împlinire în care ne regăsim ca frați’, a declarat pentru ‘Ziarul Lumina’, părintele protopop Ioan Ciuntu, președintele juriului concursului.





