Mary Cunningham ocupă postul de lector la Universitatea din Nottingham și, în momentul de față, este unul dintre puținii profesori din Marea Britanie specializați pe învățătura de credință ortodoxă. Temele cercetate de domnia sa ne-au permis să abordăm în interviul de mai jos câteva subiecte interesante privind istoria Ortodoxiei: desfășurarea activității predicatoriale în Imperiul Bizantin, dezvoltarea cultului Maicii Domnului, precum și modalitatea în care viziunea despre lume a bizantinilor era influențată de credință.
Care sunt principalele subiecte de cercetare pe care le abordați din teologia ortodoxă?
Cercetez în principal istoria omileticii în tradiția ortodoxă, în special perioada timpurie și cea de mijloc a Imperiului Bizantin. Studiez în special texte omiletice și liturgice care o amintesc pe Fecioara Maria. De asemenea, în prezent, am început să analizez în detaliu contribuțiile teologilor ortodocși contemporani.
Predica în Imperiul Bizantin
Ați precizat faptul că una dintre temele dumneavoastră de cercetare din ultimii ani a fost activitatea omiletică din Imperiul Bizantin. Care au fost cei mai cunoscuți predicatori din istoria imperiului?
Cei mai cunoscuți predicatori din perioada Imperiului Bizantin au fost Sfinții Grigorie Teologul, Vasile cel Mare, Ioan Hrisostom, Andrei al Cretei, Ioan Damaschinul, Gherman al Constantinopolului, precum și Gheorghe al Nicomidiei și împăratul Leon al VI-lea cel Înțelept. Știm acest lucru, deoarece operele lor apar într-un număr impresionant în cadrul colecțiilor liturgice din perioadele medii și târzii ale Imperiului Bizantin. Desigur, au mai fost și alți predicatori importanți, dar unii dintre aceștia, cum este cazul patriarhului Fotie, nu au beneficiat de o popularitate atât de mare în manuscrisele păstrate, precum celelalte persoane menționate anterior. În mod cert, lucrările celor mai cunoscuți predicatori erau citite în cursul serviciilor liturgice de seară (vecernii sau privegheri) în mănăstirile din întregul teritoriu al Imperiului Bizantin.
Care erau principalele calități ale celor mai cunoscuți predicatori bizantini?
Existau în principal trei calități esențiale. Prima dintre acestea era reprezentată de abilitatea de a explica înțelesul textelor scripturistice propriei audiențe. A doua calitate consta în capacitatea de a varia propriul stil retoric pentru a transforma predica într-un act viu și stimulator. Cea de-a treia rezida în posibilitatea de a induce celor prezenți starea de participare la sărbătoarea liturgică celebrată în ziua respectivă. Cei care predicau foloseau numeroase tehnici retorice pentru a capta atenția credincioșilor prezenți. Printre acestea se numărau repetiția, exclamația și capacitatea de a reda în cuvinte scene pline de viață. De asemenea, ei mai foloseau dialogul dramatic (amplificau diverse întâmplări biblice pentru a le face vii și actuale) și învățătura moral-teologică.
Existau anumite școli de oratorie unde puteau fi instruiți?
Cunoaștem prea puține lucruri despre școlile unde predicatorii puteau fi instruiți, mai ales despre cele aflate în provincii, cu excepția capitalei Constantinopol. În primele cinci secole, câțiva teologi importanți ai Bisericii (de ex.: Sfinții Grigorie Teologul și Vasile cel Mare) au participat la cursurile Academiei filosofice din Atena. Însă, odată cu închiderea acesteia, petrecută în anul 529, la ordinul împăratului Iustinian I, acest lucru nu a mai fost posibil. Cu toate acestea, la începutul secolului al V-lea, o universitate fusese deschisă în Constantinopol de împăratul Teodosie al II-lea, dar știm totodată că nu a rezistat pentru o perioadă prea lungă de timp. Cercetătorii consideră în general că, în cursul primului mileniu, învățământul secundar și superior era, în mare parte, oferit prin lecții private, deși există posibilitatea ca în Constantinopol să fi fost o școală de învățământ superior aflată în palatul împăratului. Însă această școală pare să fi existat doar de pe la mijlocul secolului al IX-lea (aprox. 850, perioada de glorie a Sfântului Fotie cel Mare). Totodată, împăratul Alexie I Comnenul a deschis o școală patriarhală în anul 1107, care oferea studii teologice pentru instruirea clerului și a monahilor și care a continuat să funcționeze și în cursul perioadei finale a Imperiului Bizantin.
Considerați că astăzi mai putem întâlni predicatori de aceeași talie precum cei care au activat în perioada Imperiului Bizantin?
Am avut ocazia de a asculta câțiva predicatori foarte buni în cursul perioadei petrecute în Biserica Ortodoxă. Printre aceștia se numără, în special, mitropoliții Kallistos Ware și Antonie de Suroj. De asemenea, consider că părintele David Gill, de la parohia unde merg de obicei, este un predicator bun, care păstrează tradiția patristică a comentării pasajului evanghelic citit în cursul Sfintei Liturghii în ziua respectivă. În mod cert, tehnicile retorice ale predicatorilor moderni diferă foarte mult de cele existente în perioada bizantină. Astăzi,
există un interes mult mai scăzut în privința adoptării unui stil literar foarte avansat și focusarea apare doar asupra posibilității de a te face înțeles! Consider însă că mulți dintre predicatorii moderni sunt experimentați în privința interpretării corecte a Sfintei Scripturi și încearcă să scoată în evidență ceva nou din același text ori de câte ori predică. Cu toate acestea, predicatorii cei mai buni au ceva în plus: oferă propriei comunități inspirația necesară pentru a urma învățăturile evanghelice și a înțelege sensurile adânci pe care acestea le cuprind.
Există o dorință imensă a oamenilor pentru descoperirea unui înțeles mai profund al vieții
Ați remarcat într-un studiu recent cum a fost viziunea despre lume influențată de credință în Imperiul Bizantin. Care au fost principalele concluzii ale cercetării efectuate?
Concluzia primară a cercetării pe care am efectuat-o a fost aceea că bizantinii înțelegeau lumea în termenii propriei viziuni teologice. Această poziție teologică a fost influențată de textul Sfintei Scripturi, dar, totodată, și de ideile unor teologi importanți precum Pseudo-Dionisie Areopagitul și Sfântul Maxim Mărturisitorul. Bizantinii credeau într-un Dumnezeu treimic Care este înconjurat de îngeri în ceruri, dar rămâne în același timp imanent în Biserică și creație. Această ierarhie cerească, în care erau cuprinși în același timp împăratul și curtea sa imperială, precum și fiecare creștin în parte, era considerată drept o realitate eternă care urma să atingă o împlinire supremă la finalul veacurilor. Însă acest viitor eshatologic putea fi experiat în momentul prezent prin celebrarea Sfintei Liturghii.
Credeți că mai poate exista un reviriment, o renaștere creștină a lumii, asemenea celei din Bizanț?
Da, în mod cert. Cred că există o dorință imensă a oamenilor de astăzi, în vederea descoperirii unui înțeles mai profund al vieții și de a trăi o viață în Hristos. Provocările sunt, de asemenea, uriașe, în principal datorită secularizării și efectelor capitalismului, dar cred că oamenii încep să observe limitările acestor sisteme filosofice. Cu toate acestea, adevărul propovăduit de Evanghelie trebuie să rămână în centrul acestui reviriment, iar Biserica oferă o cale de a înțelege și a trăi acest adevăr în cel mai potrivit mod – printr-o credință corectă. Spunând acestea, simt nevoia să adaug că trăim într-o lume total diferită față de cea a Imperiului Bizantin. Societatea de astăzi propune o diversitate incredibilă și, de aceea, cred că, pe lângă mărturisirea propriei credințe creștine, trebuie să fim mai respectuoși și bine informați cu privire la celelalte credințe existente. Este posibil să ajungem la concluzia că avem mai multe lucruri în comun decât ne-am fi așteptat.
Maica Domnului, protectoarea Constantinopolului
Cultul Maicii Domnului era dezvoltat în Imperiul Bizantin?
Da, cultul Maicii Domnului era foarte dezvoltat în Imperiul Bizantin. Această dezvoltare a început să aibă un ritm rapid odată cu finalul secolului al VI-lea. Maica Domnului era privită de creștinii din Bizanț protectoarea Constantinopolului în perioadele pline de pericol drept un model al perfecțiunii creștine vrednic de a fi imitat, dar și ca mamă, care a trăit sentimente de gingășie și durere și care rămâne într-o relație foarte apropiată cu Fiul ei, Iisus Hristos. Trebuie să amintim aici faptul că Maica Domnului nu era privită precum o imagine a unei zeități feminine din păgânism, plină de putere individuală. Desigur, oamenii o considerau puternică, dar numai datorită rolului său unic de ‘a doua Evă’ – cea care produce reversul păcatului originar de neascultare a lui Dumnezeu – și care rămâne pururea Fecioară și Maică a Domnului. Ea este cea care acceptă voia lui Dumnezeu prin conceperea lui Hristos și care Îi oferă natura Sa fizică, umană. Prin urmare, ea îndeplinește un rol central în realizarea tainei Întrupării. Creștinii din Imperiul Bizantin au pus întotdeauna accentul pe aspectul hristologic al cinstirii Maicii Domnului și de aceea ea este de obicei reprezentată în icoane împreună cu Fiul ei, Iisus Hristos, și nu ca o imagine a unei persoane puternice din punct de vedere individual.
Care sunt principalele surse în privința cultului Maicii Domnului?
Principalele surse privind cultul Maicii Domnului au o proveniență liturgică. Acestea constau în imne, precum faimosul Imn Acatist, dar, totodată, avem și numeroase predici care au fost scrise cu ocazia sărbătorilor închinate ei: Nașterea, Intrarea în Templu și Adormirea. Există de asemenea câteva texte care cuprind relatări biografice cu privire la Maica Domnului. Majoritatea au fost scrise între secolele al VII-lea și al X-lea. Aceste texte însă nu sunt cunoscute aproape deloc de ortodocși și în momentul de față au atras atenția câtorva specialiști care încearcă să le studieze amănunțit. O altă sursă importantă privind cultul Maicii Domnului este reprezentată de izvoarele istorice care ne descriu cum era venerată de împărații și patriarhii bizantini și cum erau utilizate icoanele care o reprezentau atunci când imperiul era angajat în bătălii dificile sau Constantinopolul se afla sub asediu. În cele din urmă, găsim informații importante și în Viețile Sfinților, precum și în diferite narațiuni care relatează minuni sau viziuni în care Maica Domnului răspunde rugăciunilor creștinilor și îi sfătuiește sau îi vindecă.
Ce ne puteți spune despre cultul Maicii Domnului în perioada iconoclastă? A păstrat aceeași intensitate?
Există dovezi care sugerează că anumiți împărați, și în special Constantin al V-lea Copronimul (741-775), s-au opus venerării Maicii Domnului și au încercat să îndepărteze icoanele care o reprezentau. Cu toate acestea, predicatorii și imnografii ortodocși au continuat să creeze diverse opere pentru sărbătorile liturgice închinate Maicii Domnului chiar și în timpul perioadei iconoclaste. Nu există nici un dubiu asupra faptului că acest cult a continuat să fie popular, iar în momentul în care iconoclasmul a fost înfrânt definitiv (843), Maica Domnului devenise un simbol al realității Întrupării Domnului și, prin urmare, reprezentarea sa în imagini sfinte era o necesitate presantă. Faptul că una dintre primele imagini oficiale care a fost restaurată după încheierea crizei iconoclaste a fost mozaicul minunat al Sfintei Fecioare și a pruncului Iisus din Sfânta Sophia nu constituie o coincidență. Avem numeroase informații despre acest eveniment, încheiat în anul 867 și celebrat printr-o predică faimoasă de patriarhul Fotie al Constantinopolului.
Drumul spre Ortodoxie
Cum ați ajuns să cunoașteți Ortodoxia și ce reprezintă acum pentru dumneavoastră?
Am intrat pentru prima dată în contact cu Ortodoxia când eram studentă la Harvard în anii â70. Aveam câțiva prieteni printre colegi care aparțineau de Biserica Ortodoxă Rusă și mergeam ocazional la capela lor. Am fost impresionată în mod special încă de la început de sărbătoarea pascală, la care am avut șansa să particip atunci o dată, dar niciodată nu m-am gândit pe moment că aș putea să fac parte din această Biserică. Din punct de vedere etnic, cei care participau erau aproape exclusiv ruși. Câțiva ani mai târziu, când locuiam în Oxford și îmi efectuam studiile doctorale asupra contribuției teologice a Sfântului Andrei Cretanul, am început să particip la slujbele Bisericii ortodoxe din Canterbury Road. În curând, frecventam săptămânal biserica și am fost fascinată de ciclul slujbelor liturgice din timpul Postului Mare. L-am rugat pe mitropolitul Kallistos Ware (care slujea atunci ca preot la acea parohie) să îmi fie îndrumător în vederea convertirii la Ortodoxie. El a fost de acord și a început să mă catehizeze o dată pe săptămână. Am primit botezul de Paști în 1983, același an în care începusem să frecventez biserica din Oxford. Mi-am petrecut următorul an la Atena, cu o bursă postdoctorală, unde am continuat să merg la biserică în mod regulat. Astăzi lucrez ca lector la Universitatea din Nottingham, iar Ortodoxia rămâne un element central din viața mea. Merg de obicei la o biserică de tradiție rusă, dar aflată sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice și localizată aici în Nottingham. O altă biserică pe care o frecventez se află în Derby, unde locuiesc de fapt și se află sub jurisdicția Patriarhiei ruse. La universitate predau un modul intitulat ‘Teme principale din Teologia Creștin-Ortodoxă’, la care sunt înscriși studenți care aparțin majorității confesiunilor creștine, inclusiv câțiva ortodocși. (interviu publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 7 mai 2011)
