Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea celui de-al XI-lea Congres Național de Medicină Veterinară, București, 9 mai 2011:
Cu multă bucurie salutăm pe toți participanții la lucrările celui de-al XI-lea Congres Național de Medicină Veterinară, care marchează și două mari evenimente profesionale naționale: 150 de ani de la înființarea primei Școli veterinare din țara noastră și 140 de ani de la înființarea Societății de Medicină Veterinară, mentorul Asociației Generale a Medicilor Veterinari din România.
Medicina veterinară, ca știință care se ocupă cu apărarea sănătății animalelor și siguranța alimentelor, își poate îndeplini mai ușor responsabilitatea unind știința cu credința în Dumnezeu, Care a creat regnurile mineral, vegetal și animal, pentru a fi suport al vieții omului căruia îi revine sarcina de a cultiva pământul, de a cunoaște și de a ocroti animalele și păsările (cf. Facerea 2, 19-20).
Această abordare poate facilita o înțelegere mai profundă a lumii înconjurătoare, ca dar al lui Dumnezeu pentru om, dar și o motivare mai temeinică a responsabilității omului față de darul sfânt al vieții, inclusiv darul sănătății. Cu alte cuvinte, această abordare care unește știința cu credința, facilitează o înțelegere mai profundă a relației dintre actuala criză ecologică sau criza mediului înconjurător (Umwelt) și criza spirituală a interiorității umane (Innenwelt), deoarece interioritatea spirituală a persoanei inspiră comportamentul ei exterior. De pildă, sufletul uman robit de patimile egoiste ale lăcomiei și violenței se comportă cu agresivitate sau cu iresponsabilitate față de natură, inclusiv față de animale.
Dumnezeu a creat lumea întreagă: natura, animalele și oamenii, într-o deplină armonie, pe care omul o poate cultiva sau o poate distruge. Când știința încetează de a mai fi o cale de creștere spirituală, ca responsabilizare a omului pentru integritatea creației și calitatea vieții umane, se ajunge la degradarea acestora. Științele și tehnologiile motivate exclusiv de profitul material sunt la originea crizei ecologice actuale care amenință existența multor specii de plante, animale și păsări. Atât sănătatea și siguranța speciilor animale, cât și viața omului sunt amenințate de noile maladii apărute ca urmare a schimbărilor climatice și a poluării, cauzate de intervenția egoistă și agresivă a omului asupra naturii și a întrebuințării fără limite, adică fără măsură și fără morală, a biotehnologiilor. Echilibrul ecosistemelor și speciile vii sunt amenințate de exploatarea excesivă a resurselor și de distrugerea habitatelor naturale în timp ce risipa societăților prospere sau opulente contrastează profund cu sărăcia oamenilor din statele sub-dezvoltate. Prin urmare, viitorul generațiilor următoare devine tot mai sumbru, iar progresul științific fără control etic poate deveni o sinucidere a civilizației actuale.
Toate acestea ne arată necesitatea dialogului și a cooperării dintre științele vieții animale și umane cu teologia creației și cu filosofia, pentru o etică a relației omului cu natura. În acest context, științele medicinii veterinare pot fi o punte de dialog interdisciplinar și un catalizator al coresponsabilității naționale și globale privind sănătatea vieții.
Ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morți, să binecuvinteze pe toți cei prezenți la lucrările acestui congres și să le dăruiască inspirația și bucuria dialogului și a cooperării, pentru apărarea și cultivarea sănătății animalelor, ca bază a siguranței alimentelor folosite de populație.
†DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române





