În sala de festivități a Mitropoliei Banatului a avut loc ieri, 12 mai, lansarea cărții „Arhanghelul de la Prislop, gânduri și cuvinte despre părintele Arsenie”, a Preasfințitului Părinte Daniil, Preasfințitului Părinte Daniil, Episcop-locțiitor al Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix. La eveniment au fost prezenți, alături de autor, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
La festivitate au mai luat parte angajații Centrului eparhial, precum și invitați din Banatul Sârbesc.
„Avem aici bucuria de a fi martori la prezentarea acestei cărți Arhanghelul de la Prislop și să ne bucurăm împreună. Și Preasfințiții Părinți care sunt membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au venit cu bucurie la această lucrare pe care Preasfințitul Părinte Daniil a săvârșit-o și o va săvârși în continuare, cunoscut fiind ca un apropiat al Părintelui Arsenie și în același timp ca un publicist al lucrărilor Părintelui Arsenie Boca”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, după cum informează TRINITAS TV.
„Pentru mine întâlnirea cu Părintele Arsenie Boca a fost un moment providențial în viața mea, sfinția sa fiind un om cu adevărat providențial în existența mea. De aceea, mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat și m-a învrednicit să scriu o carte, mărturie personală, despre Părintele Arsenie Boca atât de cunoscut, iubit și cinstit în cadrul Bisericii Ortodoxe Române”, a spus Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul românilor ortodocși din Serbia.
În deschidere s-a făcut o scurtă prezentare a volumului dedicat Părintelui Arsenie Boca. Lucrarea cuprinde articole despre cunoscutul duhovnic, publicate în diverse cărți și volume.
Volumul „Arhanghelul de la Prislop, gânduri și cuvinte despre părintele Arsenie” a fost tipărit la Editura „Învierea” și poate fi achiziționat de la magazinele bisericești și pangarele lăcașurilor de cult din Arhiepiscopia Timișoarei





