Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, vineri, 13 mai 2011, a avut loc, la Târgoviște, Simpozionul dedicat Zilei Internaționale a Familiei, organizat de către Arhiepiscopia Târgoviștei, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, cu scopul promovării drepturilor familiei, protecției, susținerii și ajutorării acesteia.
Manifestarea a fost deschisă prin transmiterea mesajului Înaltpreasfinției Sale, de către Pr. Adrian Rada, Consilierul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Târgoviștei, care s-a referit la importanța familiei, ca fundament și coloană, atât a Bisericii, cât și a societății, pentru că ea constituie mediul optim în care omul crește, se dezvoltă și duce mai departe tezaurul spiritual și cultural al umanității.
După dezbateri, la finalul evenimentului, au fost acordate premii, a câte 500 lei, pentru trei familii longevive, două familii tinere și o familie aflată în dificultate, după cum ne informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Acest simpozion se înscrie în seria manifestărilor dedicate anului 2011, ca „An omagial al Sf. Botez și al Sf. Cununii”.





