Concursul Copilul în familie, la final

Peste 1000 de copii din 29 de eparhii ale Patriarhiei Române au participat (de la mijlocul lunii aprilie și până pe 15 mai) la una dintre cele mai importante competiții cu tematică religioasă din România: Concursul național „Copilul în familie”.

Câștigătorii celor două secțiuni, creație literară și creație artistică, vor fi premiați la sfârșitul acestei săptămâni, de hramul istoric al Catedralei patriarhale.

La Palatul Patriarhiei va fi organizată, vineri, expoziția „Botezul meu” care va reuni lucrările câștigătoare la secțiunea creație artistică.

În aceeași zi, în cadrul unui moment festiv din Aula Palatului Patriarhiei, TRINITAS TV va prezenta un film cu cele mai importante momente ale competiției.

Copiii și îndrumătorii lor vor participa pe 21 mai la Sfânta Liturghie oficiată în cinstea ocrotitorilor Catedralei patriarhale de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel alături de ierarhi ai Sfântului Sinod.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…