La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului și a Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în perioada 21-23 mai 2011, Înaltpreasfințitul Antimos, Mitropolit de Alexandroupoleos, Traianoupoleos și Samotrakis – Grecia se află în vizită frățească la Eparhia Râmnicului, informează arhiram.ro.
În Duminica a V-a după Sfintele Paști, astăzi, 22 mai 2011, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Antimos, Mitropolit de Alexandroupoleos, Traianoupoleos și Samotrakis, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului și un sobor de preoți și diaconi români și eleni.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Antimos, Mitropolit de Alexandroupoleos a rostit un cuvânt de învățătură. Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Antimos pentru vizită și împreună-slujire și i-a oferit în dar o icoană cu „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” Ocrotitorul Râmnicului.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către corul de protopsalți al Mitropoliei de Alexandroupoleos împreună cu Corul „Sfântul Antim Ivireanul” al Catedralei Arhiepiscopale.
La slujba arhierească oficiată astăzi în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea au participat sute de credincioși din municipiu și din împrejurimi.
„Vizita IPS Antimos, Mitropolit de Alexandroupoleos, Traianoupoleos și Samotrakis, reprezintă pentru ierarhii, clerul și credincioșii din eparhia noastră o bucurie duhovnicească și de asemenea un semn de deschidere a unor relații frățești de colaborare în domeniul pelerinajelor și în domeniul spiritualității ortodoxe, prin participările preoților din eparhiile noastre la diverse întâlniri și conferințe ce aduc un plus de cunoștințe pastorale de care avem nevoie pentru a îmbunătăți activitatea misionar-pastorală din Arhiepiscopia Râmnicului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Mâine, 23 mai, în jurul orelor 14:00, la Râmnicu Vâlcea vor sosi din Grecia, Moaștele Sfintei Mucenițe Varvara, care vor fi aduse de către Înaltpreasfințitul Daniel, Mitropolit de Kaessariani, Vyron și Ymittos, și vor fi așezate spre închinare în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, până sâmbătă 28 mai, când acestea vor fi aduse și puse spre închinare în biserica ce poartă hramul Sfintei din Salina de la Ocnele Mari.





