Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Gurie au avut loc, în zilele de 19 și 20 mai, la Crișcior, mai multe evenimente comemorative prilejuite de împlinirea a șase secole de la atestarea bisericii cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’ din localitate, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat. Cu acest prilej, în curtea bisericii, un sobor de șapte preoți, împreună cu părintele protopop Ioan Jorza de la Brad și consilierul cultural al Episcopiei Devei și Hunedoarei, arhidiacon Gabriel Valeriu Basa, au săvârșit un Te Deum de comemorare a ctitorilor și un Parastas de pomenire a preoților care au slujit de-a lungul timpului la Sfântul Altar.
Acestui moment i-a urmat cuvântul de bun-venit al preotului paroh, Traian Cioară Trif. Părintele arhidiacon Gabriel Basa a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind faptul că românii de aici, călăuziți de o puternică credință în Dumnezeu, construiau prin familiile nobiliare din zonă monumentele care să-i ajute a intra în veșnicie.
Numele jupânului Bâlea, fiul lui Boar din Crișcior, era consemnat alături de cel al soției sale, Vișa, cu fața sfărâmată de o lovitură, al fiului lor, Iova, și al nepoților Ștefan și Laslău, în inscripția, azi aproape ilizibilă, care însoțea tabloul votiv, în care, îmbrăcați în armuri de cavaleri, prezentau Biserica Preasfintei Fecioare Maria și erau astfel înscrise pentru totdeauna în cartea neamului românesc.
Cu precizarea că, deși în interiorul bisericii, pe peretele sudic, se află cei trei sfinți protectori ai Ungariei catolice – Ștefan I, Ladislau I și Emeric -, ceea ce a determinat pe unii să afirme că biserica nu ar fi fost dintru început ortodoxă, aceasta a fost transformată, doar pentru o scurtă perioadă de timp, într-un lăcaș de cult reformat, în rest aparținând obștei românești de aici, așa cum arată conscripțiile din secolele XVIII-XIX.
Forma actuală, apărută ca rezultat al celei mai complexe restaurări, care a avut loc în anul 1852, a fost determinată de starea în care a ajuns după incendiul suferit în anii Revoluției de la 1848. Dragostea și jertfelnicia românilor, întețite în focul luptelor de apărare a ceea ce le era mai scump, s-au manifestat de câte ori a fost nevoie, așa cum confirmă restaurările din anii 1968, 1989 și 2005-2007.
