Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din comuna nemţeană Taşca a fost sfinţită duminică de Mitropolitul Teofan şi Episcopul Veniamin.
După sfinţire, a urmat Sfânta Liturghie oficiată în proximitatea lăcaşului de cult.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Armonia” din Constanța și de Corul „Iustiniada” de la Mănăstirea Paltin – Petru-Vodă.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a propus în predică „trei lucruri care să depărteze trei lipsuri”.
„Admirând pe tânărul descris în Evanghelia de astăzi, care a pus aceste două întrebări: Ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Ce-mi mai lipsește?, zicem noi că tindem spre trei lucruri care să depărteze trei lipsuri”.
„Tindem să așezăm Scriptura ca element de referință în viața noastră, tindem și-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască putere să vedem mâna Lui în tot ceea ce realizăm bine în această lume, și în al treilea rând, tindem să înțelegem că suferința – de care nici noi nu scăpăm – poate fi izvor de binecuvântare”.
„Prin suferință și prin experiența lumii, și a dumneavoastră, a celor care au trecut prin suferință, puteți da mărturie că suferința te face mai puternic, te face mai credincios, te face mai realist, vezi mai clar lucrurile din viața ta și din viața lumii”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
Părintele paroh Dănuț Gheorghiță Caia a primit cea mai mare distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă” pentru clerici.
Cei care au contribuit la construcţia locașului de cult au primit distincţii din partea Mitropolitului Teofan.
Foto credit: Doxologia
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica















